Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorii au finalizat urmărirea penală…

Procurorii au finalizat urmărirea penală și au remis în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui consilier al Ambasadei R. Moldova la București de abuz de serviciu

Procuratura Anticorupție (PA) anunță vineri, 3 martie, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui consilier pe aspecte consulare al Ambasadei R. Moldova la București, pentru comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.

Urmărirea penală a fost pornită de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție (CNA) la data de 21 septembrie 2020, în baza adresării Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

„Conform adresării, Consilierul pe aspecte consulare a ascuns numărului real de solicitări servicii consulare, a perceput și necontabilizat taxele pentru eliberarea de către Ambasada R. Moldova la București a adeverințelor de confirmare a permiselor de conducere, eliberate de Agenția Servicii Publice (ASP) a R. Moldova, în scopul preschimbării permiselor de conducere moldovenești pe cele românești, în rezultat cauzând un prejudiciu de 1796622,00 lei”, anunță PA.

Potrivit procurorilor anticorupție, „învinuitul și-a recunoscut vina și benevol a restituit în bugetul de stat prejudiciul cauzat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în suma de 1796622,00 lei”. Cauza penală deferită justiției urmează să fie examinată de Judecătoria mun. Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa maximă sub forma de amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani, mai anunță PA.

Anterior, CNA anunța că „potrivit actului învinuirii, în perioada aflării în misiune diplomatică în funcția de consilier al Ambasadei Republicii Moldova în România, de la 30.01.2017 până la 01.08.2020, învinuitul a perfectat, a semnat personal și a eliberat persoanelor fizice 8929 adeverințe de confirmare a permiselor de conducere, eliberate de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova, în scopul preschimbării permiselor de conducere moldovenești pe cele românești. Din numărul total de acte, 2566 au fost eliberate fără prezentarea de către beneficiari a chitanței sau a copiei ordinului de plată privind intrarea sumei în cont. În așa mod, funcționarul a ascuns numărul real de solicitări de servicii consulare și a însușit taxele consulare și taxele aferente pentru eliberarea adeverințelor”. 

A restituit peste un milion de lei în bugetul de stat. Un fost angajat al Ambasadei R. Moldova la București, cercetat pentru abuz de serviciu, pus sub învinuire