Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Președintele UAM, după ce Druță…

Președintele UAM, după ce Druță a obținut licența de avocat: „Imaginea avocaturii are de suferit”

Emanoil Ploșniță

Președintele Uniunii Avocaților din Moldova (UAM), Emanoil Ploșniță, insistă că art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură trebuie să fie exclus, procurorii și judecătorii să nu beneficieze de facilități privind obținerea licenței de avocat. El susține că prin accederea fostului președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, care este anchetat penal, are de suferit „imaginea avocaturii”.

„În repetate rânduri am cerut ca judecătorii să fie excluși din acea listă, să nu fie absolut nimic privind facilitatea de obținere a profesiei de avocat. Noi am încercat și altfel, am cerut cu insistență pe o poziție de reciprocitate dacă este posibil de vorbit, că orice avocat care își dorește astăzi o funcție de procuror poate să revină în funcția de procuror orișicând își dorește fără a participa la vreun concurs. Nu se acceptă lucrul acesta, fiindcă nu se dorește. Repet: cea mai corectă soluție ar fi excluderea punctului 10 și noi am avut deja un proiect în parlament, dar el s-a învechit și acum noi suntem în proces de elaborare împreună cu Ministerul Justiției a unui nou proiect de lege”, a declarat președintele UAM într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.

Totodată, Ploșniță a menționat că, deși trebuie să fie respectată prezumția nevinovăției, „având în vedere toate publicațiile care au fost în presă, nu a fost absolut nicio reacție din partea domnului Druță la aceste publicații în presă, atunci imaginea avocaturii are de suferit.

„Orice cetățean simplu se gândește în felul următor: „Dacă l-au admis, înseamnă că iarăși s-a făcut ceea ce s-a făcut” și în felul acesta imaginea avocaturii are numai de suferit”, a adăugat acesta.

Comisia de licențiere a profesiei de avocat a adoptat joi, 23 ianuarie, o hotărâre prin care Druță a fost admis în în profesia de avocat în baza art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură, care prevede că „sunt scutite de efectuarea stagiului  profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului”.

Ion Druță este anchetat penal pentru îmbogățire ilicită și amestec în înfăptuirea justiției după ce fiica, socrii și părinții pensionari ai magistratului au cumpărat, în ultimii 5 ani, mai multe bunuri imobile în Chișinău, care valorează, la prețul lor de piață, peste 13 milioane de lei, iar în biroul acestuia au fost găsite mai multe note informative cu indicații exacte pentru judecătorii care examinau dosare de rezonanță în care erau vizați omul de afaceri Valentin Eșanu, Oleg Pruteanu, alias „Borman”, sau persoanele învinuite de tentativa de asasinat asupra lui Vladimir Plahotniuc.

Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind eliberarea lui Ion Druță din funcția de judecător și președinte al CSJ la 19 decembrie 2019.