Principală  —  IMPORTANTE   —   Percheziții într-un dosar de spălare…

Percheziții într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Cum doi bărbați au deghizat originea a circa 25 milioane de lei

Sursa foto IGP

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului și cei de la urmărirea penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), de comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat  percheziții într-o cauză penală de spălare de bani în proporții deosebit de mari, săvârșită de un grup de persoane, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP) printr-un comunicat.

Suspectul, conform IGP, un bărbat de 64 de ani, împreună cu fiul său de 34 de ani, „urmărind scopul utilizării bunurilor care ar constitui venituri ilicite, au întreprins acțiuni în vederea deghizării originii mijloacelor bănești în sumă de circa 25 milioane de lei și respectiv legalizarea acestora  prin investirea lor în unele bunuri imobile”.

„În speță, la începutul anului 2023, suspectul a procurat de la fiul său, în baza contractului de vânzare-cumpărare un bun imobil, casă de locuit individuală, amplasată în municipiul Chișinău la un preț de 25 milioane de lei. Totodată, conform clauzelor contractuale, banii au fost transmiși în numerar până la semnarea acestuia.

Pentru probarea provenienței licite a mijloacelor bănești, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare au prezentat notarului, care a autentificat tranzacția, un set de acte, potrivit cărora a declarat valori valutare care certificau proveniența legală a banilor. Ca urmare acțiunilor de urmărire penală efectuate s-a stabilit că actele prezentate la notar și care au stat la baza justificării provenienței mijloacelor bănești nu au fost eliberate și înregistrate de organele competente.

Ca urmare a perchezițiilor în unitățile de transport și la domiciliul suspecților au fost depistate actele ce ar atesta proveniența  mijloacelor bănești și care nu corespund unor situații de fapt, mijloace bănești în sumă de 33 100 euro și înscrisuri de ciornă”, se spune în comunicatul IGP.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.