Principală  —  IMPORTANTE   —   Oficial/ Procuratura Anticorupție NU a…

Oficial Procuratura Anticorupție NU a atacat sentința prin care fostul președinte al raionului Criuleni, judecat pentru fraudarea licitațiilor pe bani europeni, scăpase de pedeapsă

Iurie Andriuță

Procuratura Generală informează că sentința prin care Iurie Andriuță, fostul președinte al raionului Criuleni, învinuit și judecat pentru fraudarea unor licitații publice în cadrul unor proiecte finanțate cu bani de la Uniunea Europeană NU a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău de Procuratura Anticorupție, cea care a gestionat cauza penală.

Maria Vieru, procuror în cadrul Procuraturii Generale a declarat pentru ZdG că „în funcție de concluzia la care se va ajunge in cadrul verificărilor dispuse se va decide asupra necesității demarării unei anchete de serviciu in privința procurorului de caz”.

ZdG a scris sâmbătă, 2 ianuarie, că Iurie Andriuță, fostul președinte al raionului Criuleni, judecat pentru abuz în serviciu, după ce a fost reținut și învinuit că ar fi trucat licitații desfășurate în cadrul unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană (UE), a scăpat de pedeapsa penală.

Citiți și: DOC/ În anonimitate totală, instanța l-a salvat de pedeapsă pe fostul președinte al raionului Criuleni, învinuit de trucarea unor licitații în cadrul unor proiecte europene

Sentința pe dosar a fost pronunțat încă în luna septembrie 2020 de către Judecătoria Criuleni, dar nicio instituție publică nu a anunțat finalizarea dosarului în prima instanță. Sentința publicată de instanță este anonimizată aproape total, fiind cenzurate inclusiv numele inculpaților, nefiind clare detalii din dosar. Iurie Andriuță este acum consilier raional în Criuleni din partea Partidului Democrat din Moldova.

Judecătoria Criuleni, prin intermediul judecătoarei Angela Bologan, a decis, încă în luna septembrie 2020 că Andriuță și Rotaru nu pot fi trași la răspundere penală pentru că faptele lor ar fi purtat un caracter contravențional. Dar, cei doi inculpați nu au fost pedepsiți nici contravențional, pentru că a expirat termenul de prescripție.

Pentru că nu existau informații publice despre atacarea sentinței la Curtea de Apel Chișinău, pe site-ul instanței de Apel nefiind ședințe programate pe acest dosar, ZdG a solicitat o reacție de la Procuratura Generală (PG).

Solicitați de ZdG, reprezentanții PG ne-au informat că sentința NU a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău de către Procuratura Anticorupție.

„Procuratura Generală a luat act de respectivul articol și s-a autosesizat pentru a verifica legalitatea hotărârii judecătorești. Procuratura Anticorupție nu a atacat sentința. În funcție de concluzia la care se va ajunge in cadrul verificărilor dispuse se va decide asupra necesității demarării unei anchete de serviciu in privința procurorului de caz”, a precizat Maria Vieru, procuror în cadrul PG.

Dosarul penal pe numele lui Iurie Andriuță fusese inițiat în aprilie 2017. Atunci, magistrații Judecătoriei Buiucani au eliberat un mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui Andriuță, el fiind bănuit de trucarea unor licitaţii, desfăşurate în cadrul unor proiecte finanţate de UE, prin favorizarea unor agenţi economici în interes personal şi material.