Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Motivul pentru care Platon cere…

Motivul pentru care Platon cere recuzarea judecătorilor de la CSJ care-i examinează recursul în anulare

Foto: Nicu Gușan/Radio Europa Liberă

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) ar fi trebuit să examineze astăzi, 13 august, admisibilitatea recursului în anulare în dosarul lui Platon, prin care acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Examinarea a fost însă amânată pentru o dată nedeterminată, în contextul în care Platon a înaintat o cerere de recuzare a completului de judecată de la CSJ.

Unul dintre avocații lui Platon, Alexandr Bodnariuc, a declarat pentru Ziarul de Gardă că cererea de recuzare a fost înainată de Platon ieri, 12 august, pe motiv că magistrații de la CSJ s-au expus deja pe acest dosar.

„Domnul Platon a depus o cerere de recuzare a completului care examinează admisibilitatea recursului în anulare, deoarece în complet intră, de exemplu, domnul Victor Boicu, care a fost judecător în complet, pe acest dosar, în instanța de fond. Ulterior, acesta a fost promovat și lucrează la Curtea Supremă de Justiție, dar a judecat cauza ca judecător în prima instanță. Respectiv, acesta deja s-a expus pe fondul cauzei prin sentința de condamnare. El nu va putea fi obiectiv la examinarea acestei cereri. Un alt judecător din complet, doamna Elena Cobzac, a examinat careva recursuri pe măsuri preventive, când era prelungit arestul, în calitate de judecător la Curtea de Apel. Când această cauză a fost examinată la CSJ, în ordinea de recurs, s-a expus privind inadmisibilitatea judecătorii Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Anatolie Țurcan. Practic, deja toți au participat pe această cauză. Astfel, noi considerăm că nu vor putea fi obiectivi la examinarea acestei cereri”, menționează avocatul Alexand Bodnariuc.

*Recursul în anulare reprezintă o cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile. Acesta este înainat în scopul  reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. 

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare. Acesta este învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

Veaceslav Platon a fost reținut la 25 iulie 2016 la Kiev, în aceeași zi în care autoritățile de la Chișinău l-au anunțat în căutare internațională, fiind învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii, de unde ar fi primit credite neperformante în sumă de aproximativ 800 milioane de lei. Pe 29 august 2016 Platon a fost extrădat în R. Moldova. Procurorul pe acest caz a cerut pentru Platon o pedeapsă cumulativă de 23 de ani de închisoare.

În 2017, judecătorii l-au condamnat pe Veaceslav Platon și într-un alt dosar, la 12 ani de închisoare. Potrivit actului de inculpare, pe parcursul anului 2016, Platon, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni a trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor persoane interpuse, ar fi organizat sustragerea mijloacele financiare deţinute pe conturile companiilor prenotate. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, inculpatul ar fi implicat în comiterea faptei infracţionale pe încă două persoane în calitate de autori, care nemijlocit urmau să realizeze planul criminal elaborat în vederea obţinerii bunurilor ce nu li se cuvin. Grupul nu ar fi reușit să-și pună în aplicare schema, fiind reţinuţi. Cele două pedepse urmează să fie comasate.

Veaceslav Platon a fost deputat în Parlamentul R. Moldova între anii 2009-2010, pe listele Alianţei Moldova Noastră, fiind considerat unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni moldoveni. Anterior, în 1998, a fost ales membru al Consiliului Municipal Chișinău pe listele blocului electoral al agrarienilor. În 1994 a devenit vicepreședinte al consiliului de administrare al băncii „Moldindconbank”, apoi și vicepreședinte al consiliului băncii „Investprivatbank”. A avut afaceri în domeniul zahărului în R. Moldova apoi în domeniul atomo-energetic din Ucraina. De-a lungul anilor, acesta a fost acuzat de participarea la diverse scheme dubioase, fiind poreclit „raiderul nr. 1 din CSI”.  În special prin intermediari, Platon deţine afaceri în R. Moldova, Ucraina şi Rusia.

Platon a acuzat că dosarele penale emise pe numele său ar fi o comandă venită din partea fostului său partener de afaceri, Vladimir Plahotniuc.