Ședința CSP: Performanțele inspectorului-șef și membrilor Inspecției Procurorilor, în primul an de activitate, vor fi evaluate
Membrii Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) s-au întrunit în ședință pentru a examina 12 subiecte, printre care trei rapoarte ale Comisiei de evaluare.
UPDATE 11:42 CSP a examinat toate subiectele de pe ordinea de zi. Ședința s-a încheiat la 11:11.
UPDATE 11:40 Vor fi inițiate procedurile de evaluare a performanțelor inspectorilor din cadrul Inspecției procurorilor. Mircea Roșioru, Igor Eșanu și Tudor Gratii vor fi evaluați pentru perioada 9 septembrie 2024 – 9 septembrie 2025, pentru că, deși au fost numiți anterior, abia atunci a devenit funcțională activitatea Inspecției.
Constantin Miron va fi evaluat începând din 24 septembrie 2024, iar Iurie Caraman – 21 ianuarie 2025, dăți la care au fost numiți.
Conform regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Inspecției procurorilor, Consiliul Superior al Procurorilor realizează prima evaluare ordinară a performanțelor inspectorului/inspectorului-șef după primul an de activitate efectivă de la numirea în funcție. Ulterior, activitatea acestora este supusă evaluării o dată la doi ani și doar pentru perioada precedentă datei evaluării în care inspectorul/inspectorul-șef a activat efectiv.
Pentru verificarea îndeplinirii standardelor de performanță profesională, inspectorii cu funcție de execuție sunt supuși evaluării în raport cu următoarele criterii: eficiența, calitatea activității, integritatea, comunicarea și participarea la alte activități din aria de competență.
UPDATE 11:25 A fost anunțată inițierea concursurilor pentru selectarea inspectorilor din cadrul Inspecției procurorilor.
UPDATE 11:20 CSP a respins contestația formulată de Natalia Darii împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică din 27 martie, în care sunt vizați aceiași procurori: Aurel Burlacu și Alexandr Cornea.
UPDATE 11:17 CSP a respins și contestația formulată de Constantin Pădurean împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr.3-32/2026 din 27 martie, în care sunt vizați procurorii Aurel Burlacu și Alexandr Cornea.
UPDATE 11:12 CSP a respins contestația formulată de Ion Mazur, în interesele Svetlanei Mazur și Gabriel Mazur, împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică din 27 martie. Procurorii vizați sunt Olesea Botezatu și Aurel Burlacu.
UPDATE 10:47 Candidatura avocatului Ruslan Berzoi a fost declarată eligibilă pentru concursul pentru alegerea membrilor în Colegiul de disciplină și etică, din rândul reprezentanților societății civile.
Data de 27 mai a fost stabilită pentru desfășurarea interviului.
UPDATE 10:42 Și raportul Comisiei de evaluare a procurorilor emis în privința procurorului Iulian Diaconu a fost acceptat de CSP.
Iulian Diaconu lucreză în procuratură din octombrie 2010, când a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Militare Bălți. În iulie 2013, Diaconu a fost numit în funcția de procuror în Procuratura Anticorupţie, Serviciul Nord.

UPDATE 10:40 Membrii CSP au admis raportul pozitiv al Comisiei de evaluare a procurorilor emis în privința procurorului Stanislav Odajiu.
Stanislav Odajiu, a fost numit în funcția de procuror în 2018. Acesta reprezentat acuzarea de stat în instanță unde fostul director al Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), Iaroslav Martin, a fost achitat în dosarul de abuz de putere, în care a fost învinuit că a utilizat în scop personal o vilă de la Pensiunea din Holercani, în timp ce conducea instituția. În instanță, procurorii au susținut că Martin a provocat SPPS un prejudiciu în proporții considerabile, în sumă de peste 92 de mii de lei. Stanislav Odajiu, a pledat pentru recunoașterea vinovăției inculpatului în comiterea faptelor imputate acestuia.

UPDATE 10:34 CSP a suspedat examinarea raportului de evaluare emis în privința procurorului Vladislav Bobrov, pentru că subiectul este examinat într-o cauză aflată la Curtea Supremă de Justiție.
Procurorul Vladislav Bobrov nu a promovat evaluarea externă a integrității, a anunțat joi, 9 aprilie, Comisia de Evaluare a procurorilor. Acesta a demisionat din funcție în timpul evaluării integrității, iar pentru că procedura de evaluarea era deja „într-un stadiu avansat”, Comisia a constatat că demisia echivalează cu nepromovarea evaluării.
UPDATE 09:45 CSP a aprobat ordinul procurorului general cu privire la dispunerea interimatului funcției de adjunct al procuror-șef al procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Principal. Astfel, procurorul anticorupție Grigore Potoran va asigura interimatul. Acesta a fost angajat în cadrul Procuraturii Anticorupție în 2011, fiind transferat în perioada 2017-2019 la procuratura pe care urmează să o conducă.
Anatoli Arabadji și Dmitri Ianac au fost numiți, prin ordinele procurorului general, pentru asigurarea interimatului funcțiilor de djuncți al procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Pentru Arabadji au votat șapte din cei nouă membri prezenți, iar pentru Ianac – șase.
