Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Judecătorul care a scos la…

Judecătorul care a scos la iveală cum se fac presiuni în sistemul de justiție semnalează noi ilegalități

Judecătorul Mihai Murguleţ, autor al notei informative în urma căreia în iulie au fost „înlăturați temporar” din funcție mai multor judecători, dar și care a făcut declarații publice despre presiunile din sistem, semnalează mai multe acțiuni îndreptatea împotriva sa, care ar veni să îi submineze independența.

Update: Reacția Judecătoriei Chișinău la declarațiile judecătorului Murguleț: „Acuzațiile sunt nule și neavenite”

Judecătorul susține că în septembrie 2019 a fost agresat de un grup de persoane necunoscute.

„Mi-a fost fracturată mână, așa încât mi-a fost afectat nervul radial. Drept rezultat, humerusul mi-a fost strâns pe bucăți, iar timp de 3 luni puteam mișca doar 3 degete. Am transmis atunci vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău că mi s-a făcut operație și nu pot. Ulterior, într-o zi, m-a sunat grefiera și mi-a spus că s-a spart geamul de la birou. Mi s-a comunicat că a fost emis un act precum că geamul s-a spart de la vânt. Am întrebat dacă poliția s-a sesizat să vadă dacă a dispărut ceva, dar evident că poliția nu a fost sesizată. Din coincidență, camerele video în acea zi nu funcționau”, susține judecătorul de la Judecătoria Chișinău.

Murguleț a mai declarat că în urma acestor evenimente, în lipsa oricărei proceduri disciplinare, civile sau penale, dar și în lipsa sa, în biroul său a fost efectuat un control în cadrul căruia au fost ridicate dosarele pe care le avea în examinare și ascultate CD-urile cu interceptările pe care acesta le-a legalizat în calitate de judecător de instrucție.

„Mi se comunicase că era un act de verificare a activității grefierului meu. În practică, când se verifică lucrul grefierului, se ridică dosarele din arhivă și se uită cum au fost întocmite. La mine însă nu a fost așa. Totodată, verificările au fost efectuate în birou de persoane care nici nu știu dacă activează în cadrul Judecătoriei Chișinău. Au stat o săptămână la mine în birou. Aveam CD-uri cu interceptări pe care le țineam în mapă și pe alea le-au deschis. Pe toate dosarele s-au uitat, chipurile verificând activitatea grefierului. Biroul judecătorului este inviolabil și nimeni nu are dreptul să intre în birou fără acordul judecătorului, cu excepția Inspecției judiciare, și doar în cadrul unei proceduri disciplinare”, precizează magistratul.

Potrivit lui Murguleț, ulterior, practic toate dosarele sale au fost exediate la Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru a se verifica dacă nu a fost comisă infracțiunea de „neglijență în serviciu.

„S-a făcut acel control și pe 7 decembrie a fost depusă la CNA o plângere pentru că în urma verificărilor din birou s-a constat că în anumite cazuri nu a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru examinarea cauzelor. Ulterior, CNA a solicitat toate acele dosare și grefierii au stat practic 3-4 zile să facă copii și să le trimită la CNA, ceea ce este ilegal. Doar cu acordul meu puteau fi transmise acele cauze. Eu am cauze unde sunt vizați angajații CNA sau unde CNA este parte. Eu sunt obligat să nu divulg secretul anchetei”, subliniază Murguleț.

În contextul celor expuse, judecătorul susține că urmează să sesize Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi sesizată Inspeciați Judiciară.

După declarațiile făcute public de Mihai Murguleț, Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” a emis o declarație prin care condamnă tentativele de subminare a independenței judecătorilor.

„Judecătorul Mihai Murguleț este cel care în luna iunie 2019 a denunțat abuzul de putere, traficul de influență și imixtiunea ilegală în actul de înfăptuire a justiției din partea fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, fostului președinte al Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor, Oleg Sternioală, din partea președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu și vicepreședinților Judecătoriei Chișinău: Corneliu Guzun, Dorin Dulghieru, Ghenadie Pavliuc și Vitalie Stratan. Plângerea lui a rămas nesoluționată până în prezent, iar cei vizați au rămas în continuare în funcțiile deținute, cu excepția dlui Ion Druță și dlui Oleg Sternioală, care și-au depus demisia benevol, dar pentru motive care nu au legătură cu denunțul judecătorului Mihai Murguleț. Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” condamnă inacțiunile Consiliului Superior al Magistraturii care nu a întreprins măsuri eficiente pentru a identifica imixtiunea neadmisă în actul de înfăptuire a justiției, nu a asigurat securitatea judecătorului denunțător, astfel dând un semnal negativ întregului sistem judecătoresc, precum că „cei care îndrăznesc să denunțe imixtiunea ilegală sunt pedepsiți” (din cele publicate- în cazul judecătorului M.Murguleț, pe lângă intimidările profesionale, acesta a suferit și un atac la integritatea fizică-corporală), iar cei care pun presiuni asupra judecătorilor sunt protejați”, este menționat în comunicatul Asociației.

În acest sens, Consiliul de Administrare al Asociației Judecătorilor „Vocea Justiției” face un apel către CSM cu îndemnul de a reacționa în cazul judecătorului Murguleț .