Judecătoarea care a avut în gestiune dosarul „Diaspora vs. R. Moldova” solicită promovare în funcție

Consiliul superior al Magistraturii (CSM) va examina mâine, 30 mai 2017, cererile unor judecători și candidaţi la funcţia de judecător de remitere a materialelor Colegiului de evaluare şi/sau Colegiului de selecţie şi Comisiei unice a INJ, pentru o eventuală promovare sau numire în funcţie. Între aceștia se află și Djeta Chistol, magistrata care a gestionat dosarul „Diaspora vs. R. Moldova”. Astfel, Chistol vrea promovare în instanța ierarhic superioară, adică la Curtea de Apel. 

Djeta Chistol activează în sistem din anul 1996. Aceasta a ajuns în atenția publicului în 2012, când a admis mai multe erori într-o decizie de judecată, unde a scris că „o mașină se deplasa pe 3 străzi în același timp”. Aceasta a explicat greșeala din cauza volumului mare de lucru și a oboselii: „O să fiu mai atentă. E volum mare de lucru. Eu îmi cer scuze”, declara Djeta Chistol. Colegiul disciplinar al CSM a respins ulterior plângerile depuse pe numele acesteia și a avertizat-o să fie mai atentă.

Tot Chistol a avut în gestiune dosarul “Diaspora vs R. Moldova”. Aceasta a decis că statul nu a încălcat dreptul la vot a moldovenilor din străinătate.

La 13 noiembrie peste hotare au votat 138720 de alegători, număr record din istoria alegerilor în R. Moldova. În cel puțin 14 secții de votare din diasporă numărul maxim de trei mii de buletine de vot a fost epuizat.

În ultima sa declarație de avere, pentru anul 2015, magistrata de la Judecătoria sect. Centru a indicat un venit salarial de 166 922 de lei. De asemenea, Djeta Chistol  declară că posedă un apartament de 63 m.p. cu o valoare cadastrală de 8 mii USD și 1/2 dintr-o casă de locuit, moștenită în 2009. În 2015, judecătoarea și-a cumpărat un automobil de 10 mii de euro. Totodată, magistrata indică datorii de 40 de mii de lei și de 6 mii de euro, bani pe care i-ar fi împrumutat anul trecut cu o rată a dobânzii de 0%. În timp ce prima sumă urmează să o întoarcă până la sfârșitul anului curent, cel de-a doua, până în 2020.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Mărgărit Georgian

    Vocea poporului care in ideologia democrației este mai sus decât orice sistem din stat,mai reprezintă ceva in țara asta!?Daca da,sa se facă croitoreasa.

  2. Vitalie Ghetu

    Daca are sustinere politica se va vedea acum,daca nu va fi respinsa,sa fie multumita ca nu a fost data inca afara,mai ales ca are cam multi bani,chiar si imprumutati,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *