Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ilan Șor a plecat din…

Ilan Șor a plecat din nou la Moscova acum două zile, potrivit șefului IGP

Captură de ecran/Facebook

Fostul deputat fugar Ilan Șor, condamnat în R. Moldova la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, s-ar afla din nou la Moscova. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, Șor ar fi părăsit Israelul acum două zile, la 25 februarie, și nu s-a întors încă.

„Este o chestie pe care o face regulat cu ruta Moscova și noi vedem foarte clar că Moscova nu are niciun interes de a ne da informații sau a contribuit la reținerea unei persoane care este condamnată, nu doar că se află în căutare pentru documentare, dar este condamnată pe teritoriul R. Moldova, (…) Noi vedem toate acțiunile pe care le petrece dumnealui. Doar că, cu regret, Federația Rusă nu respectă Constituția INTERPOL. Așa cum prevede ea, în momentul în care se dă semnalul de alertă pe canalul INTERPOL, persoana trebuie să fie reținută”, a declarat Cernăuțeanu în cadrul unui interviu dat Europei Libere.

Șor nu a publicat, deocamdată, nimic pe rețelele de socializare privind noua sa vizită la Moscova, așa cum a făcut la 7 februarie, când a scris că a avut o întâlnire cu președintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afaceri cu Comunitatea Statelor Independente (CSI), Leonid Calașnicov.

Șor s-ar fi aflat în primele două săptămâni ale lunii februarie în Federația Rusă. Chișinăul a primit, la mijlocul lunii februarie, răspuns de la autoritățile ruse în legătură cu solicitarea de reținere și extrădare a oligarhului. Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a calificat răspunsul lor drept „absurd și aberant”.

Oficialul moldovean a susținut că autoritățile din Federația Rusă invocă articolul 3 din Constituție, care prevede „neimplicarea organizației în chestiuni politice, militare, religioase și rasiale”. Declarațiile au fost făcute miercuri seară, 15 februarie, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV.

„(…) Am recepționat răspunsul Federației Ruse care în opinia mea este unul absurd și aberant. Autoritățile din Federația Rusă invocă articolul 3 al Constituției, și anume, neimplicare în cazul Șor. De fapt articolul 3 vorbește despre neimplicarea organizației în chestiuni politice, militare, religioase și rasiale, însă vreau să vă amintesc că în 2021 Comisia de Control a Fișierelor a declarat că solicitarea R. Moldova cu privire la anunțarea lui Șor în căutare internațională cu arest și extrădare este perfect legală și corespunde prevederilor atât a Constituției, cât și a regulilor de procesare a informației.

Astăzi (miercuri, n.red.), recepționând acest mesaj aberant și absurd, Federația Rusă nu se implică, invocând anume articolul 3. Am interpelat Secretariatul General pentru a avea claritate pe acest caz, deoarece lucrurile se complică în momentul de față (…). Federația Rusă nu-și onorează obligațiile ca un stat membru al Organizației (…). Am transmis o solicitare în adresa Secretariatului General referitor la ceea ce ne-a declarat Federația Rusă și suntem în așteptarea unei poziții ca să putem ști și cunoaște ce urmează a fi întreprins (…)”, a precizat Viorel Țentiu.

Fostul deputat fugar Ilan Șor a comentat pentru presa afiliată Kremlinului, RIA Novosti, posibilitatea de a se muta în Rusia, spunând că ar putea lua în considerare această opțiune.

„Vom vedea. După cum știți, copiii mei și soția mea locuiesc aici”, a spus Șor pentru sursa citată.

Pe 8 februarie 2024, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări în legătură cu fostul deputat fugar Ilan Șor, care se ascunde în Israel pentru a nu-și ispăși pedeapsa cu închisoarea. Acesta ar fi părăsit de cinci ori teritoriul israelian, unde este cetățean, dar fără să fie reținut în statele în care a ajuns. În prezent, Șor, cetățean al Statului Israel, este căutat la nivel internațional pe canalele INTERPOL, cu scopul arestării și extrădării.

Ultima traversare oficială a frontierei de stat de către Șor a avut loc la data de 17 august 2018, pe sensul de intrare în R. Moldova.

Șor a plecat din R. Moldova în iunie 2019, imediat după căderea regimului Plahotniuc, iar de atunci se află în Israel. Șor are și cetățenia acestui stat, care, conform Constituției, nu-și extrădează cetățenii. Deși a fost deputat, Șor nu a participat la nicio ședință convocată de Parlament.

llan Șor, liderul fostului partid „Șor”, care a fugit din R. Moldova în iunie 2019, după căderea regimului Plahotniuc, a fost condamnat, pe 13 aprilie 2023, de magistrații Curții de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții in sistemul bancar pe termen de 5 ani. Conform Procuraturii Anticorupție, Ilan Șor urmează să restituie peste 5,2 miliarde de lei Băncii de Economii.