EX-judecătorul CSJ Nicolae Clima revine în sistem

Nicolae Clima, fost judecător la Curtea Supremă de Justiție și fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, care a plecat din sistemul judecătoresc în luna mai, este foarte aproape de a reveni. Doar că, nu în funcția de judecător, ci în cea de inspector judecător-principal în cadrul Inspecției Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.

doc climaFostul judecător, care de-a lungul timpului a fost ținta mai multor acuzații, este singurul candidat care a depus actele pentru a ocupa această funcție. Subiectul urmează să fie discutat de membrii Consiliului Superior al Magistraturii la următoarea ședință, care va avea lor marți, 11 august 2015.

Nicolae Clima s-a născut la 13 mai 1950 în satul Domulgeni, raionul Floreşti. În anul 1977 a absolvit Facultatea Drept a Universităţii de Stat din Moldova. În sistemul judecătoresc şi-a început activitatea în 1985, fiind numit judecător al Judecătoriei Hânceşti. A deţinut în această instanţă funcţiile de vicepreşedinte şi preşedinte până în noiembrie anul 1998, când a fost numit prin transfer în funcţia de judecător-asistent la Curtea Supremă de Justiţie. La 21 aprilie 2000 a fost numit judecător al Curţii Supreme de Justiţie.

În decembrie 2006 a fost ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii, iar apoi şi preşedinte al acestui organ de autoadministrare judecătorească, fiind ulterior detaşat din funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie. A revenit în funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie în noiembrie 2009, unde a activat până în mai 2015, când, deputații au acceptat cererea sa de demisie. În toată această perioadă, a fost ținta mai multor acuzații. În urmă cu doi ani, un panou cu fotografia acestuia a apărut pe străzile din Chișinău, prezentându-l drept “cel mai corupt judecător”. Totuși, Clima se bucură de apreciere din parte sistemului, fiind implicat în mai multe acțiuni de modernizare și modificare a sistemului și legislației din domeniu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *