Principală  —  IMPORTANTE   —   Dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru…

Dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte. Cele 13 persoane reținute au acționat la indicația „unui grup criminal organizat”. Doi foști deputați democrați și un om de afaceri – lideri ai grupului. Unul dintre cei vizați „așteaptă învinuirile oficiale”

Cele 13 persoane, printre care foști și actuali angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), reținute și plasate în detenție provizorie pentru 72 de ore în dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte au acționat, în perioada 2013-2021, „la indicația unui grup criminal special organizat în spatele căruia se afla o persoană notorie la acel moment în societate”. Asta spun procurorii anticorupție care, la 3 mai curent, au efectuat peste 60 de percheziții la mai multe locații în dosarul penal privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte.

Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, din cadrul organelor de drept, grupul criminal organizat a fost condus în perioada 2013-2021 de trei lideri. „Grupul criminal” a fost creat în 2013 de către fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), ex-deputatul Vladimir Plahotniuc, și a fost condus de către acesta până în 2019, atunci când Plahotniuc a plecat din R. Moldova după ce partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Ulterior plecării lui Plahotniuc din țară, pe numele acestuia au fost pornite mai multe cauze penale.

Astfel, în 2019 grupul criminal organizat a fost preluat și condus de către fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc, și de către omul de afaceri Alexandru Vîlcu, cunoscut drept un apropiat al fostului președinte al R. Moldova socialistul Igor Dodon și care în 2020 preluase compania deputatului fugar Ilan Șor, care deținea magazine duty free.

Tot sursele ZdG susțin că Vîlcu, la fel ca Plahotniuc și Andronachi nu se află pe teritoriul R. Moldova.

Solicitat de Ziarul de Gardă, ex-deputatul Vladimir Andronachi nu ne-a răspuns pentru un comentariu la acest subiect. Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Lucian Rogac, avocatul lui Vladimir Plahotniuc, ne-a comunicat că „așteaptă învinuirile oficiale care i se aduc clientului său în acest sens și că ulterior se va expune la subiect”.

Comentariul oferit de Alexandru Vîlcu pentru ZdG:

„Sigur că e puțină plăcere când cineva îți caută în lenjerie și lucruri personale. Dar îi înțeleg și pe ei, trebuie să-și facă lucrul. Ce ține de achiziția de pașapoarte, aici chiar sunt detașat de acest subiect și nu pot să comentez ceea ce nu știu. Citind materiale dosarului (prezentate ieri de procuror la percheziții) nu știu cum pot să fiu vizat într-un dosar deschis pe un fapt din 2014. Tot în acest dosar se invocă că aș fi proprietar la o firmă care nu este și nu a fost a mea. Sperăm că se vor lămuri și vor renunța la practica proastă de a veni cu mascați acasă la oameni și mai ales la cei ce au copii de 2 anișori”, a declarat Vîlcu pentru ZdG.


ZdG a scris anterior că, în iunie 2020, Alexandru Vîlcu a devenit asociat și la „DFM” SRL, fostă companie din grupul Șor, cu activități în domeniul magazinelor duty-free. Vîlcu este și unul dintre proprietarii companiei „Gările Auto Moderne”, firmă care gestionează Gările Auto din Chișinău.

În ianuarie curent, Procuratura Anticorupție declara că Vladimir Plahotniuc, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, este acuzat de un nou episod legat de frauda bancară, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare – Crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), Escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).

În aprilie curent, magistrații au emis mandat de arest pentru 30 de zile pe numele lui Vladimir Andronachi considerat un apropiat al fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc, acesta fiind vizat în dosarul „Metalferos”. Fostul democrat este cercetat penal și în dosarul „frauda bancară”.

Ziarul de Gardă a scris anterior că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar. Aici apare și numele lui Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al fostului lider al PDM. Detalii aici

ZdG a scris anterior că ex-deputatul Vladimir Andronachi este un apropiat al fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. Numele acestuia a apărut în plângerea depusă în 2016 de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon la adresa procurorilor români, în care se relatează despre implicarea lui Andronachi, în calitate de reprezentant al lui Plahotniuc, într-un şir de tranzacţii financiare. Detalii aici


Dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte: 60 de percheziții și 13 persoane reținute

Marți, 3 mai curent, 13 persoane, printre care foști și actuali angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), au fost reținute, audiate și plasate în detenție provizorie fiind bănuite în dosarul privind achiziționare blanchetelor pentru pașapoarte. Printre cei reținuți se numără și fostul director al ASP, Serghei Railean.

Reținerile au avut loc după ce procurorii anticorupție au efectuat peste 60 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu, în automobilele, dar și la alte locații deținute de cele 13 persoane vizate.

Potrivit informațiilor acumulate de procurori, cele 13 persoane sunt suspectate că au prejudiciat interesele Î.S. „CRIS REGISTRU” și ulterior ASP cu aproximativ 26 milioane euro, echivalentul a peste 500 milioane lei, bani de care a beneficiat grupul criminal organizat. Detalii aici

Dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte: 60 de percheziții și 13 persoane, majoritatea foști și actuali angajați ai ASP, reținute. Detalii de la procurori