Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Dosarul Morari: Recursurile depuse de…

Dosarul Morari: Recursurile depuse de procuror și avocat, respinse

Curtea de Apel Chișinău a respins luni, 20 ianuarie, recursul depus de către procuror, care a cerut 30, ci nu 20 de zile de arest pentru procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari.

Totodată, a fost respins și recursul avocatului acestuia, care a cerut ca Morari să fie eliberat.

„Nu știm motivele pentru care instanța a respins ambele recursuri. Vom primi decizia motivată și vom putea comenta”, a declarat apărătorul în fața presei.

Respectiv, Viorel Morari rămâne în arest preventiv în Penitenciarul nr.13 până la 30 ianuarie.

La 10 ianuarie, în ziua când au fost încheiate verificările la cele două procuraturi specializate, procurorul-șef suspendat al PA, Viorel Morari, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de abuz de serviciu și fals în acte publice, acțiuni pe care le-ar fi săvârșit în martie 2017, când a înregistrat o plângere depusă de către Vlad Plahotniuc împotriva lui Veaceslav Platon, pe care, conform PG, „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale”. La 13 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis un mandat de arest preventiv pentru 20 de zile, până la 30 ianuarie.