VIDEO/ Morari: „O să vin cu o cerere de recuzare a lui Stoianoglo”. Ce spune despre faptul că l-ar fi amenințat pe șeful PG

Procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, plasat în arest preventiv până la 30 ianuarie, susține că nu a avut acces la materialele ce demonstrează că ar fi contrafăcut acte, iar proba de bază care a permis pornirea unei urmăriri penale pe numele său ar fi o declarație a unui procuror.

Întrebat de ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus pornirea urmăririi penale pe numele său, Morari a menționat că va înainta o cerere de recuzare a lui Stoianoglo, „în care o să indic și motivele respective pe care le consider plauzibile”. Cât despre faptul că l-ar fi amenințat pe Stoianoglo, așa cum era transmis într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG), el a declarat că îi este „foarte greu” să comenteze asemenea acuzații.

„În primul rând, vreau să știți: dacă eu ameninț, mă țin de cuvânt. Mai mult decât atât, cum poți să ameninți un procuror când el își face treaba?”, a declarat șeful suspendat al PA, adăugând că „ținând cont de informațiile pe care le cunosc, posibil că este omul PSRM-ului”.

De asemenea, Morari a afirmat că este un dosar politic, „poate fi o reglare de conturi” și „posibil, nu este exclus” că reținerea sa are legătură cu pornirea dosarului privind finanțarea Partidului Socialiștilor.

El a precizat că un procuror subaltern afirmă că la indicația lui ar fi pornit un dosar, „pe care nu este nimic”, „cu o dată din urmă”, subliniind că „eu, ca procuror-șef, pot formula indicații, dar nu la adoptarea hotărârii”.

„PG a făcut declarații precum că am contrafăcut dosarul furtului miliardului. S-a creat impresia că e dosarul pe care ma prezentat note informative inclusiv pentru Consiliul Suprem de Securitate, la care lucrează un grup de procurori. Nu este adevărat. Este vorba despre o plângere a lui Vlad Plahotniuc în privința lui Veaceslav Platon privind denunțul calomnios. Este vorba doar de începerea urmăririi penale, ceea ce nu aduce prejudiciu nimănui. Urmărirea penală avea ca scop să stabilească toate circumstanțele săvârșirii faptei. Urmărirea penală nu afectează pe nimeni și nu-i oferă sau nu-l privează de anumite drepturi”, a declarat Morari în fața presei.

Luni, 13 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis un mandat de arest preventiv pentru 20 de zile, începând cu 10 ianuarie, data reținerii acestuia, pe numele lui Viorel Morari, care este bănuit de abuz de serviciu și fals în acte publice, acțiuni săvârșite în martie 2017, când a înregistrat o plângere depusă de către Vlad Plahotniuc împotriva lui Veaceslav Platon, pe care, conform PG, „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale”. Morari a fost reținut în ziua în care s-au încheiat verificările la PA.

Avocatul acestuia, Vasile Foltea, a declarat că va ataca decizia Judecătoriei Chișinău.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *