Principală  —  IMPORTANTE   —   Dosarul de spălare de bani:…

Dosarul de spălare de bani: fosta primară interimară a Capitalei Silvia Radu este bănuită, împreună cu angajați de la Autoritatea Aeronautică Civilă, de spălarea a peste 2 milioane de euro. Ce au aflat procurorii anticorupție

Cel puțin patru persoane, printre care și fosta primară interimară a Capitalei Silvia Radu au statut de bănuiți în dosarul de spălare de bani în cadrul căruia procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins luni dimineață, 15 august. Ofițerii CNA și procurorii investighează o sumă de peste 2 milioane de euro care ar fi fost încasată de bănuiți.

Tot în acest dosar, a fost reținut ex-directorul Autorității Aeronautice Civile (AAC). Potrivit surselor ZdG din cadrul organelor de drept este vorba despre Eugeniu Coștei. Potrivit procurorilor, fostul conducător al AAC, care a activat până în ianuarie 2021 în cadrul Autorității, este bănuit că, împreună cu alți foști angajați ai entității aeronautice și un fost primar al Capitalei, ar fi comis infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei, cele patru persoane anchetate ar fi activat în cadrul unei companii de prestare a serviciilor de consultanță în domeniul aeronautic și ar fi semnat mai multe contracte cu entități similare de peste hotare. În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că banii primiți pentru servicii ar fi intrat în conturile companiei moldovenești, dar și în conturile unor companii offshore. Ulterior, banii ajunși în offshore ar fi fost distribuiți pe conturile mai multor companii-căpușă, pentru a legaliza proveniența lor. În final, mijloacele financiare spălate ajungeau pe cardurile personale ale celor patru suspecți.

La această etapă, ofițerii CNA și procurorii investighează o sumă de peste 2 milioane de euro, încasată de beneficiarii companiei. O parte din aceasta nu ar fi fost raportată către autoritățile fiscale din Republica Moldova, fiind tăinuită prin utilizarea sistemelor bancare din zone offshore. De asemenea, investigațiile efectuate de CNA și PA au identificat că mai multe companii implicate în tranzacțiile frauduloase ale companiei menționate ar fi fost conectate la spălările de bani cercetate în dosarele „fraudei bancare” și „Laundromatului”.

În această dimineață, au fost efectuate acțiuni de urmărire penală la domiciliile bănuiților. Fostul director al AAC a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane urmează să fie audiate.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală, iar Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor (SPCSB) acordă suport operațional în vederea identificării tranzacțiilor dubioase. Orice persoană se consideră nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.