Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Judecătorul care a dezvăluit…

DOC Judecătorul care a dezvăluit pentru ZdG că „în 25 de ani a asistat doar la distrugerea justiției” și că „a intrat caracatița corupției în judecători”, eliberat din funcție. Magistratul solicită recunoașterea calității de avertizor de integritate și protecția Avocatului Poporului. Reacția PG

Ion Cotea, magistratul care a declarat că „în ultimii 25 de ani a asistat doar la distrugerea justiției” și care într-un interviu pentru Ziarul de Gardă a povestit despre modul în care „a intrat caracatița corupției în judecători”, a dezvăluit despre problemele în sistem și a explicat de ce magistrații se tem să vorbească, în baza unor sesizări ale procurorului general, Alexandr Stoianoglo, a fost sancționat disciplinar cu „eliberarea din funcție”. Altfel spus, magistratul a fost demis din funcția de judecător.

În context, la 12 martie curent, într-o cerere adresată Avocatului Poporului, obținută de ZdG, magistratul Ion Cotea susține că sesizarea procurorul general în baza căreia a fost intentată cauza disciplinară în privința sa „este direct legată de dezvăluirile făcute de magistrat în cadrul interviului acordat Ziarului de Gardă și constituie o răzbunare pentru dezvăluirile făcute”. Astfel, magistratul a solicitat recunoașterea calității de avertizor de integritate și protecția Avocatului Poporului.

Vladimir Adam, procurorul-șef al Secției unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale, care a susținut în cadrul Colegiului disciplinar sesizările în privința magistratului Ion Cotea menționează că declarațiile făcute de judecător într-un interviu pentru Ziarul de Gardă nu au nicio legătură cu sancțiunea disciplinară aplicată în cazul acestuia.


Într-un document obținut de ZdG, care datează din 31 mai curent și care este de fapt un demers al președintei Colegiului disciplinar, Elena Cobzac, prin care informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre faptul că la 28 mai curent, Colegiul disciplinar a examinat în cadrul ședinței Plenului Colegiului disciplinar cauza disciplinară intentată în temeiul sesizării depuse de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în privința „acțiunilor judecătorului Ion Cotea de la Judecătoria Cahul, sediul Central”, se menționează faptul că judecătorul a fost sancționat disciplinar cu „eliberarea din funcție”.

Tot în document se spune că judecătorul Ion Cotea a fost suspendat din funcție odată cu adoptarea hotărârii în acest sens, mai exact începând cu 28 mai curent.

În urma examinării chestiunii incluse în agenda ședinței, prin Hotărârea Colegiului disciplinar din 28 mai curent, judecătorul Ion Cotea i-a fost aplicată acțiunea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor „eliberarea din funcție”.

În acest sens, cu privire la statutul judecătorului „judecătorului căruia ia fost aplicată acțiunea disciplinară „eliberare din funcție” este suspendat din ziua adoptării hotărârii corespunzătoare a Colegiului disciplinar”, se menționează într-un răspuns al președintei Colegiului disciplinar, Elena Cobzac, adresat Consiliului Superior al Magistraturii.

Sursa: ZdG

Ion Cotea se adresează Avocatului Poporului: „Este o răzbunare…”

Magistratul Ion Cotea susține că în urma interviului acordat Ziarului de Gardă, la 30 noiembrie 2020, în care a vorbit despre condițiile de muncă din cadrul Judecătoriei Cahul și despre problemele cu care se confruntă sistemul judecătoresc, în adresa CSM au parvenit mai multe sesizări ale procurorului general, Alexandru Stoianoglo, în care acesta era vizat.

În adresarea către Avocatul Poporului, Ion Cotea susține că, la opt zile de la publicarea articolului ZdG cu dezvăluirile sale, la 8 decembrie 2020, prin intermediul poștei electronice din sediul central al Judecătoriei Cahul, a recepționat de la Inspecția Judiciară de pe lângă CSM o sesizare a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, „prin care se invocă tergiversarea examinării cauzelor penale, încălcarea termenelor de redactare a sentințelor motivate, încălcarea termenelor de stabilire a ședințelor preliminare și de expediere a cauzelor penale în instanța ierarhic superioară, în cazul a 33 de dosare”.

Consider că această sesizare este direct legată de dezvăluirile făcute de subsemnat în cadrul interviului acordat Ziarului de Gardă și constituie o răzbunare pentru dezvăluirile făcute”, menționează magistratul Ion Cotea, în adresarea făcută către Obmudsman.

Judecătorul menționează că au urmat și alte sesizări ale procurorului general, declarând că acțiunile procurorului general au un caracter „dicriminatoriu și tendențios”

„Consider că acțiunile Procurorului General au un caracter dicriminatoriu, tendențios. (…) Bănuiesc că atacurile asupra mea sunt legate și de aceea că am demascat schemele de majorarea sarcinii per judecător  în mod arficial – în Judecătoria Cahul prin schemele de numirea unor judecători pe un termen de cinci ani, după care la timp scurt după numire au fost detașați în alte instanțe, de exemplu, în Judecătoria Hîncești, în Judecătoria Chișinău, astfel președinții Judecătoriei Cahul fiind ulterior promovați în instanțele ierarhic superioare și administrative în mod dubios și netrasparent”, mai menționează Ion Cotea.

Sesizare Procuror General p… by Ziarul de Gardă

Astfel, magistratul Ion Cotea a făcut o adresare către Avocatul Poporului prin care a solicitat recunoașterea calității de avertizor de integritate și protecția Avocatului Poporului în vederea realizării garanţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 122 din 12.07.2018 privind avertizorii de integritate.

Am menționat pe parursul a cel puțin zece ani la nivel de instanță despre faptul că din vina CSM și admnistrației instanței că, pe parcursul mai multor ani, situația s-a gestionat în mod tedențios, abuziv, defectuos.  Este revoltător și faptul că membru al CSM este și fostul Președinte de instanță, perioada 2010-2014, care cunoaște foarte bine situația din instanță și nu a întreprins nimic. Bănuesc că la baza răzbunării sunt și criticile mele în adresa administrației  instanței și CSM-ului referitor la faptul că cauzele nu se repartizează aleatoriu. (…) În legătură cu cele enunțate mai sus, solicit recunoașterea subsemnatului a calității de avertizor de integritate și protecția Avocatului Poporului în vederea realizării garanţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 122 din 12.07.2018 privind avertizorii de integritate”, spune Ion Cotea în adresare.

VIDEO/ „Oameni buni, cum să vă facem noi justiție, dacă voi nu ne dați condiții elementare de muncă?” Cum este implementată reforma justiției în R. Moldova

PG: „Nu este nicio legătură cauzală între declarațiile expuse de dumnealui în articolele Ziarului de Gardă și cu situația reală care de fapt persistă”

Vladimir Adam, procurorul-șef al Secției unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale (PG), care, fiind împuternicit prin procură de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a susținut în cadrul Colegiului disciplinar sesizările în privința magistratului Ion Cotea menționează că declarațiile făcute de judecător într-un interviu pentru Ziarul de Gardă nu au nicio legătură cu sancțiunea disciplinară aplicată în cazul acestuia.

Vreau să vă remarc cu fermitate că nu este nicio legătură cauzală între declarațiile expuse de dumnealui în articolele Ziarului de Gardă și cu situația reală care de fapt persistă. Noi am intervenit ca subiect cu drept de sesizare pe care am înaintat-o Colegiului disciplinar de pe lângă CSM. Sesizarea a fost verificată minuțios de către inspecția de pe lângă Colegiul disciplinar și practic ei erau în drept fie să admită fie să respingă, pentru că ei nu sunt legați de poziția noastră. Procurorul general a intervenit doar ca subiectul cu drept de solicitare în Colegiul disciplinar. Mai mult decât atât, domnul Cotea a invocat probleme din sistem și nicidecum probleme că cineva îi încurcă, procurorul general sau alți procurori din subordine, în activitatea lui. Au fost abordate în cazul controlului, au fost stabilite niște încălcări cu privire la ceea ce privește încălcarea normelor imperative a legii de către dumnealui privitor la redactarea hotărârilor, termenul de redactare a acestora, transmiterea cauzelor penale în instanțele de judecată. (…) Dumnealui a avut posibilitatea să se apere prin metode legale, cu toate că el nici nu s-a expus. El nu a prezentat nicio explicație referitor la încălcările cu care a fost depistat de către inspecția judecătorească de pe lângă Colegiul disciplinar. El invoca diferite motive. La ultima ședință, el a solicitat ca să participe Avocatul Poporului, dar ce are Avocatul Poporului cu buna desfășurare a actului de justiție. Dumnealui i s-a acordat toate garanțiile și toate drepturile prevăzute de normele legislației în vigoare”, ne-a comunicat procurorul.

Procurorul mai menționează că magistratul Ion Cotea a mai fost anterior sancționat disciplinar de către Colegiul disciplinar.

„(…) El anterior, pentru alte încălcări, la fel, de către Colegiul disciplinar a fost sancționat cu mustrare și cu transmiterea materialelor pentru evaluare. Anterior, în baza demersului Ministerului Justiției, inspecția de pe lângă Colegiul disciplinar a mai stabilit și alte încălcări, fiindu-i aplicată o sancțiune disciplinară sub formă de mustrare”, mai declară Vladimir Adam.

Ion Cotea este magistratul care în decembrie 2020, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, a vorbit despre problemele din sistemul judecătoresc menționând că „după un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”, dar și că mulți au fost promovați netransparent în sistem.

Judecătorul a afirmat că „cel mai democrat și independent sistem a fost la începutul anilor ‘90”, și regretă că magistrații nu sunt înțeleși de societate. „Niciodată nu vom putea face față acelorași termeni rezonabili, calitate, nemaivorbind de prestarea acestor servicii în condiții normale, pentru că nu le avem”, preciza Ion Cotea pentru ZdG.

Ajuns să înfăptuiască justiția într-un sediu improvizat din clădirea unei foste tipografii, magistratul a atenționat atunci asupra problemelor din sistem, povestind despre modul în care „a intrat caracatița corupției în judecători” și tot atunci a explicat de ce magistrații se tem să vorbească.

25 de ani din viața sa Ion Cotea i-a dedicat justiției, muncind exclusiv în calitate de magistrat la Judecătoria Cahul. În decembrie 2020, judecătorul a recunoscut cu amărăciune că, în cele peste două decenii de activitate, a asistat „doar la distrugerea justiției”.

Ion Cotea și-a început cariera de magistrat în 1995. De atunci, în anii care au urmat, procesul de înfăptuire a justiției avea loc în fosta clădire a Comitetelor executive orășenești din centrul orașului Cahul, atribuită judecătoriei în 1991 și care, potrivit magistratului, răspundea necesităților instanței.