Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Directorul Penitenciarului „Pruncul", Eduard Timofei,…

Directorul Penitenciarului „Pruncul”, Eduard Timofei, cercetat pentru infracțiuni de corupție, viol și hărțuire sexuală, rămâne în arest la domiciliu. Judecătorii resping solicitarea procurorilor de a prelungi arestul preventiv

Sursa: Facebook/ Penitenciarul nr.9-Pruncul

Directorul Penitenciarului „Pruncul”, Eduard Timofei, cercetat pentru infracțiuni de corupție, viol și hărțuire sexuală, rămâne în arest la domiciliu, a confirmat pentru ZdG, Procuratura Anticorupție (PA). Curtea de Apel Centru a menținut decizia primei instanțe, prin care a fost respinsă solicitarea procurorilor de a prelungi arestul preventiv pentru 30 de zile. Eduart Timofei a fost reținut pe 8 iulie.

„La 2 septembrie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a admis parțial demersul procurorului și a dispus în privința acestuia măsura preventivă – arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. Nefiind de acord cu încheierea instanței, PA a contestat cu recurs la Curtea de Apel Centru. Procurorii au solicitat prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile”, a precizat PA.

Anunțul privind reținerea lui Eduard Timofei a fost făcut de Administrația Națională a Penitenciarelor, care a precizat că „cooperează pe deplin cu organele de urmărire penală și va acorda tot sprijinul necesar pentru desfășurarea investigațiilor, în conformitate cu prevederile legale”.