VIDEO Duminica oamenilor care știu totul despre viața de câine

Orașul doarme sub plapuma densă de ceață a primei zile de noiembrie. Este duminică. O mână de oameni se strâng de prin toate colțurile Chișinăului la marginea unui drum asfaltat de la periferia urbei. Înainte este un kilometru de drum prin noroi, iar la capătul acestuia, peste opt sute de boturi și cozi își „ispășesc” viața de câine la hotarul dintre fosta groapă de gunoi a orașului și fosta necropolă de animale.

Necropola se numește astăzi „Centrul de capturare și sterilizare a animalelor fără supraveghere și fără stăpân” și se află în gestiunea întreprinderii municipale „Supravegherea și protecția animalelor”. Nu este un cimitir pentru animale, dar nici un azil cu acte în regulă. Aici ajung toți câinii capturați în municipiul Chișinău.

Patrupezii sunt examinați de un medic veterinar, deparazitați și vaccinați, înregistrați în baza de date, microcipați și plasați în carantină pentru două săptămâni. Apoi se face împărțeala. Animalele care nu prezintă pericol sunt întoarse în stradă, în locul în care au fost capturate. În centru rămân câinii agresivi și cei capturați în preajma terenurilor de joacă pentru copii sau sportive, piețelor, cei prinși pe teritoriile instituțiilor de învățământ, medicale sau destinate alimentației publice. Din acest punct, viața acestor câini înseamnă o volieră, o continuă luptă pentru supraviețuire și o șansă minimă de adopție. Dar o mână de oameni au decis că sentința nu este irevocabilă.

Jurista care a deschis „porțile”

Câinii au înțeles acest lucru încă acum șapte ani, când Dana Untură a ajuns pentru întâia oară la necropolă. Este juristă, are acasă cinci pisici și face drumeții. Mai mult de atât o caracterizează altceva – dragostea și grija pentru animale. Inițial venea la necropolă o dată în lună, pentru a face curat și a hrăni patrupezii, apoi a început să formeze echipe de voluntari, să colecteze donații și să strângă fonduri pentru a cumpăra hrană, să publice pe rețelele de socializare istorii despre câinii care necesită ajutor sau despre cei care pot merge spre adopție. 

Astăzi, cu mult înainte de a ajunge la poarta necropolei, jurista este asaltată de căței mari și mici. Anticipează ospățul, deoarece datorită eforturilor Danei, în două duminici din lună acești câini sunt hrăniți cu carne. Municipalitatea cumpără doar hrană uscată pentru patrupezi. Pentru cei peste opt sute de câini aflați astăzi la necropolă sunt necesare 450 de kilograme de carne. Acest lucru presupune ca în fiecare săptămână voluntarii să adune minimum 5000 de lei pentru hrană. Dar astăzi este o duminică norocoasă, deoarece carnea, pentru prima dată în acest an, a fost donată de un agent economic. Respectiv, banii vor merge pentru medicamente și hrană uscată necesară iarna, când drumul va fi impracticabil și vizitele fizice imposibile. Anume de porționarea cărnii se vor ocupa astăzi o mare parte din voluntari. O altă parte va scoate câinii din voliere la plimbare. Patrupezii știu asta și lătratul lor se întețește odată ce voluntarii încep să ajungă. Larma devine asurzitoare.

„Să vii să plimbi doar un singur câine deja înseamnă enorm. Poate în termeni statistici nu sună impresionant, dar când te gândești că este un suflet care te așteaptă și poate că asta este unica lui șansă într-o săptămână sau într-o lună de a ieși în libertate, la iarbă verde, înțelegi valoarea gestului”, susține jurista și drept exemplu arată în depărtare spre un voluntar cu mobilitate redusă la o mână, Alex, care duminică de duminică vine să plimbe măcar câțiva câini.

Anume Dana este cea care în 2019 a scos pentru prima dată câinii la plimbare, împreună cu echipa de voluntari pe care o avea.

Dintre cei 24 de angajați ai Centrului, duminica găsești doar paznicul și alți câțiva îngrijitori care vin dimineața să hrănească câinii, dar voluntarii știu ce au de făcut și singuri. Își  schimbă hainele, îmbracă mănuși de cauciuc, coboară de pe acoperișul volierelor carnea pusă la dezghețat, iau topoarele și cuțitele și încep a mărunți bucățile. Paznicul îi privește bănuitor, ca de fiecare dată, și nu crede, nici după cinci ani de muncă aici, că voluntarii nu au niciun beneficiu din această activitate. Mai mult, i se pare irațional să se arunce toată această carne la câini, despre care spune că sunt agresivi.

Voluntarii s-au obișnuit însă cu aceste priviri și această percepție.

„Oamenii, din necunoștință, ne consideră persoane fără ocupație sau niște ratați, care au prea mult timp liber sau sunt niște ciudați. Ei nu înțeleg că timpul pe care noi îl petrecem aici îl rupem de la alte activități, că facem din asta o prioritate, pentru că este o dorință, o chemare din inimă”, mărturisește jurista Dana Untură în timp ce mărunțește carnea cu un topor, iar câinii o privesc lacom. Dana adaugă că majoritatea voluntarilor și activiștilor pentru drepturile animalelor sunt blamați de societate, fiind considerați responsabili de răspândirea câinilor pe străzi, deoarece îi hrănesc.

„Oamenii nu vor să vadă câini pe străzi. Apărătorii animalelor au același scop. Problema este metodele de rezolvare a problemei. Metoda de exterminare nu lucrează. Am trecut prin experiența asta. Decenii întregi câinii au fost omorâți, dar ei oricum sunt și astăzi pe străzi. Are sens doar să controlăm apariția câinilor prin sterilizări în masă, în toată țara, gratuite sau la preț accesibil, înregistrarea tuturor animalelor și stăpânilor acestora, penalizarea abandonului și a înmulțirii. Sunt juristă și cred în cadrul legal funcțional și amenzi pentru cei care nu se conformează”, declară Dana Untură și subliniază că astăzi în R. Moldova nu există încă nicio autoritate la nivel de stat care să gestioneze politicile, strategiile și reglementările privind toate categoriile de animale, nu există niciun registru al animalelor de companie, iar sterilizarea obligatorie a animalelor fără stăpân ar urma să intre în vigoare peste un an, responsabilitatea organizării procesului fiind pusă pe seama autorităților publice locale.

Mai mult decât atât, afirmă jurista, „nu există un cadru legal care să recunoască animalul nu ca un lucru, dar ca o ființă vie, cu drepturi”.

O încercare de umanitate

În lipsa unui sistem național funcțional de protecție a animalelor, cetățeanul este lăsat de stat în fața problemei fără vreo soluție.

„Nu există în R. Moldova serviciu, om, instituție unde să suni pentru a solicita să fie preluat animalul găsit în stradă. Nu există în țară servicii veterinare de stat, care să lucreze 24/24. Omul, dacă găsește un câine lovit, trebuie să-l ducă la un cabinet privat, unde o zi de internare costă 900 de lei. Nu are altă soluție. Și nici acolo poate să nu fie acceptat câinele. Trebuie să adune bani pe rețelele de socializare. Nu fiecare om va face asta. Omul este lăsat de stat în fața problemei fără vreo soluție. Să aduci câinele la azil este cea mai ușoară ieșire din situație pentru persoană, nu și pentru câine, deoarece de aici are foarte puține șanse să mai iasă vreodată. De aceea, dacă ai găsit un animăluț, tu ești voluntarul lui. Ție ți-a dat universul această încercare de umanitate. Tu – fie răspunzi, fie îl pasezi altcuiva”, spune jurista și precizează că aproape zilnic este contactată pentru a prelua animale din stradă.

„Eu pot să îndrum cu sfaturi, pot să spun unde ar putea persoana să se adreseze, dar eu nu vin să preiau cazul. Voluntarii sunt oameni exact ca ceilalți, doar că fac un pic mai mult. Sunt juristă, cu program de muncă de la 8:30 la 18:00, și activitatea de voluntariat se întâmplă după ora șase seara. De aceea, când cineva îmi scrie dimineața că a găsit un câine lovit și îmi cere să vin să-l preiau, eu nu voi putea face asta, pentru că eu sunt la serviciu”, mărturisește voluntara și precizează ce are de făcut o persoană care găsește un animal în stradă: „Duce animalul la o clinică veterinară pentru examinare și deparazitare, îi găsește un loc de întreținere temporară și îi caută o casă.”

Starea de lucruri s-ar putea schimba doar prin voință politică și educație, consideră Dana Untură.

„Oamenii trebuie să înțeleagă că un câine este o responsabilitate pe care și-o asumă pe toată durata de viață a animalului, iar acest lucru presupune și cheltuieli. Înțeleg, statul are alte priorități, dar durează de prea mult timp și societatea s-a obișnuit că problema animalelor este treaba activiștilor și voluntarilor”, spune Dana și cuprinde cu privirea întreg teritoriul: „Ne dăm foarte bine seama că munca noastră, a voluntarilor, nu rezolvă sistemic problema, noi ajutăm aici și acum câinii.” 

Acest „aici și acum” este important pentru toți câinii care își „ispășesc pedeapsa pe viață” într-un spațiu de stocare forțată a animalelor, prevăzut ca un adăpost temporar pentru sterilizare, nu ca un azil permanent. 

Situat în perimetrul fostului cimitir de câini, unde solul prezintă un risc latent de contaminare cu agenți patogeni, unde nu există de o infrastructură modernă de apă și canalizare, Centrul activează drept spațiu de plasare temporară a patrupezilor, după capturare și până la adopție, și nu are o autorizație sanitar-veterinară de funcționare, emisă de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). În lipsa acesteia și a unui frigider de păstrare a alimentelor, Centrul nu poate achiziționa și păstra carne pentru a hrăni câinii. De aceea, unica speranță a patrupezilor sunt voluntarii, care aduc carne proaspătă și imediat o distribuie în volierele suprapopulate.

În timp ce câinii șterpelesc bucăți de carne și le înghit hulpav, Dana constată: „Pe acești câini nimeni nu-i ține. Dacă ar fi adevărat că ei sunt chinuiți sau omorâți, credeți că ar sta aici? Ei vin singuri încoace.”

Dar nu întotdeauna a fost așa, iar Snejana Ceban, angajată a Centrului, întrebată cum a ajuns să lucreze la necropolă, confirmă acest lucru.

Dacă vrei să schimbi ceva, începe de la sine

„De ce sunt aici? Pentru că într-o zi am venit la necropolă și am văzut câini omorâți. Erau omorâți cu ranga după cap. Se întâmpla în februarie 2019. Erau mulți, flămânzi, chinuiți. Am lăsat oficiul, funcția de director financiar și costumele mele. Am depus cererea de demisie și am venit aici.

Un an am lucrat zi de zi, de dimineață până seară, fără a fi înregistrată. Apoi m-am angajat oficial. Funcția mea ține doar de lucrul cu actele, dar nu-mi reușește să mă limitez doar la asta. Când este nevoie de ajutor, urc în mașină și merg la clinică pentru a duce câinii bolnavi. Mulți scriu și sună, ne anunță despre câini aruncați în stradă, loviți de mașini și atunci mergem să-i luăm. Avem foarte multe capuri vorbitoare, mai puțini sunt cei care, într-adevăr, pun umărul și fac ceva. Dacă vrei să schimbi ceva, începe de la sine”, îndeamnă Snejana și recunoaște că în ultimii ani situația la necropolă s-a schimbat spre bine, chiar dacă resursele financiare sunt mereu insuficiente.

Aceasta susține însă că, în lipsa unor eforturi la nivel de stat și a sterilizărilor în masă, Chișinăul va continua să fie sufocat de problema câinilor pe străzi. Până atunci, Snejana se arată gata să ajute animalele, chiar dacă munca este una dificilă, salariul mic, iar odată cu sezonul rece, și accesul la necropolă devine o provocare. „Apelez la angajații de la Autosalubritate, care lucrează la gunoiște, pentru a trimite un tractor”, povestește reprezentanta centrului.

Se schimbă ei, ne schimbăm noi

De câteva ori în această duminică, Andrei a făcut drumul dus-întors cu mașina de la strada Uzinelor până la necropolă. Transportă alți voluntari, donații și orice este necesar. Apoi scoate la plimbare câinii de care nimeni altcineva nu are curaj să se apropie.

„Într-un moment când nu puteam schimba nimic în viața mea, un prieten m-a sfătuit să fac ceva pentru oameni sau animale. Când am venit pentru prima dată aici, a fost foarte greu emoțional, dar din acea zi vin aici în fiecare duminică. Încerc să nu mă atașez de câini. Atașându-ne, ei pleacă mai greu de aici. Sunt câțiva câini deosebiți, pe care toți îi numesc periculoși. Pe mine toți acești câini, încet-încet, m-au lăsat să mă apropii de ei. Eu prietenesc cu absolut toți câinii care au un trecut complicat. Ajutăm câinii, se schimbă ei, ne schimbăm noi”, mărturisește Andrei, care vine la necropolă de mai bine de un an, în fiecare duminică: „Într-o duminică îmi doream pur și simplu să dorm. Era opt și jumătate dimineața. Dar n-am putut. Cum să dorm când mă așteaptă câinii? M-am ridicat și am venit.”

Andrei mai are astăzi un drum de făcut, unul dintre cele mai fericite pentru toți voluntarii. Duce spre „acasă” un câine și pe noul lui stăpân. 

De acum încolo – o familie

Nicolai, cu lacrimi în ochi, își cuprinde primul său câine, o cățea de rasă labrador, de culoarea ciocolatei. Este marinar din Ucraina. De cinci ani locuiește în R. Moldova și periodic are deplasări pe mare. Dintotdeauna a visat să aibă un câine și astăzi, fără să intuiască ce surpriză i se pregătește, visul s-a împlinit datorită prietenei sale, Victoria.

În această vară, Victoria și mama ei au găsit circa cincizeci de câini legați și abandonați pe un câmp din preajma orașului. Atunci a apelat la serviciile centrului și timp de câteva zile patrupezii au fost eliberați și aduși aici. De atunci, în fiecare duminică, Victoria pregătește o cantitate impresionantă de terci pentru câini și vine să-i hrănească. La mijlocul lunii octombrie, pentru prima dată, la azil a venit și Nicolai, după ce s-a întors dintr-o deplasare pe mare. 

„Imediat ce am coborât din mașină, această cățelușă labrador a fost prima care mi-a venit în întâmpinare. Mi-a sărit în brațe și m-a murdărit din cap până în picioare. Mi s-a făcut atât de milă de ea. Arăta ca un ursuleț blând. Am numit-o Dusea”, mărturisește Nicolai și spune că a încercat să o convingă pe Victoria să ia câinele acasă, dar nu au ajuns la un compromis. Nu bănuia că, între timp, câinele era deja pregătit pentru adopție.

„Acest gest m-a lăsat fără cuvinte. Percep acest câine ca pe un copil și o responsabilitate foarte mare”, recunoaște Nicolai și își cuprinde labradora: „Mergem acasă și îți fac o baie, te scot la plimbare. Nu voi permite nimănui de-acum încolo să-ți provoace vreun rău.”

Salvezi o lume întreagă

„Dacă salvezi o singură viață, salvezi o lume întreagă! Dacă cel puțin un singur cățel pleacă acasă datorită unui voluntar, deja este o victorie”, afirmă Angelica, care de patru ani, duminică de duminică, vine la necropolă cu echipe de voluntari. Tot ea, la fel ca Dana, adună resurse financiare pentru a cumpăra carne câinilor în alte două duminici din lună.

„Aici sunt câinii de care orașul nu are nevoie. Oamenii i-au respins. Acum patru ani erau 350, acum sunt 800. În tot acest timp au fost adoptați vreo 200 de câini, dar asta este o muncă enormă a voluntarilor – de a pregăti câinele și a-i găsi o casă. Trebuie să înțelegeți că aceștia nu sunt câini dresați, ei au o mulțime de traume, de aceea au nevoie de adaptare și socializare. Să contactezi azilul pentru a lua câinele din stradă nu este o soluție, este o sentință de condamnare. Orice azil de animale este o închisoare. Chiar și unul privat. Câinele își va petrece toată viața într-o cușcă. Poate undeva vor fi condiții mai bune, mai curat sau mâncare mai îndestulată, dar este aceeași închisoare. La necropolă, problema este și mai acută, pentru că spațiul este suprapopulat și câinii sunt într-o continuă luptă pentru supraviețuire”, constată voluntara și mângâie câțiva cățeluși mici care au fost abandonați într-o cutie la poarta necropolei. Știe că supraviețuiesc doar cățelușii cu imunitate de fier, deoarece locul este infectat, aici fiind întreținuți câini de peste 50 de ani.

„Sunt cazuri când plecăm în lacrimi. Câinii mor. Nu toți pot fi salvați. La necropolă lucrează un medic veterinar care examinează câinii, îi sterilizează, pune injecții sau pansamente, dar în cazurile când câinii necesită intervenții complicate soluția este doar adresarea la o clinică veterinară privată. Dar pentru asemenea intervenții nu sunt preconizați bani în buget”, recunoaște Angelica și reiterează că societatea pasează spre voluntari și apelurile de a ajuta animalele, dar și acuzațiile de vinovăție când câinii atacă oamenii.

„Mi-e milă de oamenii care suferă din cauza câinilor, mi-e milă și de animalele care suferă. Dar responsabilitatea este pe seama omului. Sunt o mulțime de câini de rasă aici și cred că stăpânii lor ar fi trebuit să poarte răspundere penală sau, cel puțin, administrativă pentru că i-au abandonat”, explică Angelica și spune că mulți dintre câinii cu traume nu vor ieși niciodată de aici, deoarece nu pot fi îmblânziți nici cu ajutorul dresorilor. În schimb, orice interacțiune cu omul pentru ceilalți patrupezi înseamnă o șansă mai mare spre adopție.

„Fiecare câine scos la plimbare de un voluntar are mai multe șanse de adopție, deoarece este obișnuit cu lesa, socializează cu omul. Câinii noi aduși la necropolă, de obicei, nu știu să se plimbe, voluntarii trebuie să-i ducă în brațe, să le vorbească. Și numai după multe eforturi, câinele acceptă lesa, aleargă și se apropie fără teamă de oameni”, concluzionează Angelica.

Necropola – între spiritualitate și socializare

De mai bine de un an, o manageră în vânzări și un arhitect, soții Tatiana și Vladimir, fac voluntariat la necropolă anume scoțând câinii la plimbare. 

„Acest interes este alimentat inclusiv de dorința noastră ca fiul, în vârstă de zece ani, să învețe responsabilitatea, grija și dragostea față de animale, să înțeleagă responsabilitatea socială și să practice și el voluntariatul când va crește. Este și o lecție spirituală. Cineva se duce la biserică duminica, noi am decis să ne implicăm spiritual prin a vizita o dată în lună câinii”, povestește Tatiana și adaugă că nu-și pot permite să adopte un câine, de aceea oferă întreținere temporară pentru pisici și le pregătesc pentru adopție.

Alți trei tineri sunt pentru prima dată la necropolă. Au decis că este o modalitate de a petrece timpul liber cu folos și a socializa.

„Mi-am dat seama că nu am planuri pentru această duminică, iar mai bine de atât nu cred că mi-aș putea petrece timpul. Am chemat mai mulți prieteni, dar au răspuns pozitiv doar verișoara mea și prietena ei, care, la fel ca mine, iubesc animalele”, povestește Chiril și recunoaște: „Mai multă fericire într-un singur loc cred că nu am văzut nicăieri.”

Despre recunoștința care se citește în ochii patrupezilor atunci când îi plimbă, vorbesc Aliona și Olga, două pensionare din Chișinău. Au ajuns la necropolă în căutarea câinilor din curtea blocurilor în care locuiau, de care aveau grijă, dar care au fost capturați.

„Odată ce ai ajuns aici, devine greu să pleci și să uiți de acești câini, să trăiești de parcă ei nu ar exista. Este una și aceeași istorie aproape pentru toți. Ajungi aici ca să-ți cauți câinii și rămâi să ajuți. Retrăiești pentru ei. Vrei măcar să-i hrănești, să-i scoți la plimbare”, povestește una dintre pensionare și se bucură că a reușit să plaseze în adopție, peste hotare, trei dintre câinii fără stăpân.

Muzica clasică și munca fizică

În căutarea câinilor de care avea grijă, a ajuns la necropolă acum doi ani și Olesea Rudeaghina, poetă, publicistă și ingineră de sunet la televiziunea de stat timp de 35 de ani. 

„Înainte de alegeri, directorul a făcut ordine pe teritoriu și câinii au fost capturați. Când i-am văzut aici, am rămas fără cuvinte și instant am devenit voluntară. După șapte luni de voluntariat, m-am angajat aici și am muncit zi de zi timp de un an și patru luni”, explică voluntara și recunoaște că a demisionat pentru că nu mai rezista fizic, fiind o muncă grea, dar și pentru că s-a ars emoțional, fiind prea atașată de toți câinii de aici. Din octombrie este profesoară de pian, dar continuă să vină în fiecare duminică.

„Este prea puțin să faci ordine și să-i hrănești, câinii au nevoie să simtă că sunt iubiți. În timpul cât am lucrat aici, asta făceam: vorbeam cu ei, mă jucam, îi pieptănam. Pe mulți însă îi deranja acest lucru. Aveam jocurile noastre. În izolator, unde stau câinii noi aduși, puneam muzică clasică și ei reacționau foarte interesant. Dragostea față de animale este cea care face diferența între un om și un neom”, este de părere profesoara de pian. 

„Suntem atât de diferiți, dar ne leagă un singur lucru – bunătatea”, constată Natalia, specialistă în piercing, atunci când vorbește despre voluntarii de la necropolă.

„Obosim, ne dor mâinile, dar suntem atât de fericiți. Acești câini ai nimănui știu să dăruiască căldură și recunoștință. Întotdeauna spun că oamenii nu sunt vrednici de dragostea pisicilor și câinilor. Toți acești câini sunt aici din cauza oamenilor, doar din cauza oamenilor”, concluzionează Natalia și se alătură celorlalți voluntari care se pregătesc să intre în voliere pentru a împărți cele 450 de kilograme de carne pe care tocmai au terminat să le mărunțească. 

Liniștea și lumina

Câinii schelălăie necontenit. Este un proces anevoios, ei sunt flămânzi, mănâncă hulpav, unii se îneacă, înghițind mai multe bucăți, și trebuie supravegheați atent, alții se luptă între ei pentru o ultimă porție.

A fost unica masă de carne din această săptămână și s-a sfârșit. Voluntarii ies din cuști și curăță mesele, vasele, cuțitele. 

Pe măsură ce voluntarii încep să plece, la necropolă se face liniște. Câinii din afara acesteia îi petrec o bună bucată din drumul cu noroi. Este trecut de ora trei după amiază.

„Pentru mine emoțiile sunt mereu aceleași”, povestește jurista Dana Untură. „Simt satisfacție pentru că am făcut un lucru util, am petrecut încă o duminică cu rost, cu impact. Da, simt oboseală fizică, dar simt că am făcut ceva bun pentru sufletul meu, pentru societate și pentru reducerea suferinței în lume. Întunericul este locul unde nu este lumină. Și pentru a nu lăsa lumea să fie cucerită de rău, trebuie activ să facem bine”, concluzionează jurista. Dar voluntariatul nu se termină aici. 

Mihaela Kawinska, antreprenoare și specialistă IT, povestește despre aplicația „Kootzoo”, pe care tocmai a lansat-o cu câteva zile în urmă. Este o hartă interactivă live a R. Moldova creată pentru găsirea animalelor de companie pierdute, raportarea celor găsite și facilitarea adopțiilor.

Voluntarele discută cum ar putea să dezvolte aplicația ca să fie cât mai utilă societății. Au căzut de acord că ar fi bine să existe un exemplu acolo cum ar trebui scrisă o plângere în cazul în care un om vede un abuz față de animale. Mai este mult de mers și mult de lucru.

Salarii mici, condiții bune, lege nefuncțională

Întreprinderea municipală „Supravegherea și protecția animalelor”, în gestiunea căreia se află „Centrul de capturare și sterilizare a animalelor fără supraveghere și fără stăpân” este administrată de Ruslan Darie. 

„Nici în România nu există asemenea condiții la azil, cu toate că avem mult de lucru aici. Dar lucrurile se văd de la sine: este curat, mâncare. Nu știu dacă nu mai există undeva asemenea condiții”, susține Ruslan Darie și precizează că cea mai mare problemă a centrului sunt salariile.

„Un îngrijitor de câini are un salariu minim, de 6300 de lei, cu toate că acest loc de muncă implică mult efort, grijă și dragoste față de animale”, declară administratorul întreprinderii municipale, precizând că în acest moment activează 24 de angajați, iar alte 12 locuri sunt vacante.

„Din 2023, de când a fost înființată întreprinderea, noi avem absolut toate condițiile necesare pentru ca angajații să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu: haine, inventar, căldură, baie, veceu, mașină de spălat automată. Și la patrupezi, de asemenea, avem toate condițiile: este asigurată apa, mâncarea. Nu avem nicio problemă, decât salarizarea. Așteptăm legea cu privire la salarizare, poate se vor gândi guvernanții noștri că mai avem și angajați necalificați, cum sunt îngrijitorii de câini. Majoritatea dintre ei sunt pensionari care mai muncesc cu acest salariu mizer. Asta este legea, nu putem să facem nimic”, afirmă Ruslan Darie.

• Conform declarației de avere și interese pentru 2025, administratorul Ruslan Darie a avut în 2025 un venit salarial de peste 468 de mii de lei, adică, a ridicat în mediu câte 39 de mii de lei lunar.

Potrivit acestuia, Centrul nu este conectat la sistemul public de apă și canalizare, dar apa potabilă este livrată permanent și instituția dispune de canalizare prin intermediul unei fose septice. 

„Suntem o țară în tranziție, surse financiare nu ajung nicăieri. Sunt de acord că trebuie să construim un frigider modern ca să aducem carne, oase și să hrănim câinii. Avem nevoie de condiții de păstrare. Noi nu putem să o păstrăm în condiții care nu sunt standarde și apoi să o dăm la patrupezi, ca apoi să se îmbolnăvească. Dar avem oameni care donează, voluntarii care aduc sâmbăta carnea, noi o dezghețăm și duminica o dăm la animale”, explică Ruslan Darie și subliniază că unui animal de companie „nu-i trebuie doar mâncare și apă, are nevoie de socializare, de plimbare”, de aceea mulțumește voluntarilor.

„Plouă, ninge, este soare și 40 de grade căldură, sunt voluntari care vin permanent. Minimum 15-20 persoane. Și în ziua de Paști, și de Crăciun”, menționează administratorul, precizând că după plecarea voluntarilor „se simte pasivitatea câinilor, ei sunt ființe vii, ei simt că oamenii au plecat și au rămas iarăși singuri”.

Responsabilul susține că problema animalelor din stradă nu va fi rezolvată atât timp cât nu există o lege funcțională și mecanisme clare de intervenție.

„În prezent, nu avem un cadru legal în vigoare. Legea nr. 256/2025 privind protecția animalelor de companie din R. Moldova a fost adoptată de Parlament în 2025, dar va intra în vigoare la 6 septembrie 2027. În principiu, aceasta nu răspunde necesităților actuale. Incontestabil, va trebui revizuită. De mai bine de un an a fost adoptată, dar încă așteptăm ca Guvernul, prin intermediul Ministerului Agriculturii și instituțiilor de resort să vină cu un regulament, să stipuleze niște reguli clare, să delimiteze clar cine și ce responsabilități are. Astăzi, toată problema ține de administrația publică locală. Chișinăul este singura autoritate publică locală din țară care are o întreprindere municipală care se ocupă de protecția și supravegherea animalelor”, menționează Ruslan Darie.

„La nivel de țară, nimeni și știe câți câini avem. La nivel de țară, un registru electronic de înregistrare a animalelor există doar în municipiul Chișinău. Ca să fie soluționată problema, avem nevoie de trei acțiuni la nivel de stat: sterilizarea gratuită la nivel național, crearea unui registru electronic unic și înregistrarea tuturor animalelor, evidența tuturor înmulțirilor și introducerea responsabilităților oamenilor pentru fiecare animal”, declară Ruslan Darie.

„Săptămânal avem 50-60 apeluri de la cetățeni, cu solicitarea de a lua câinii din stradă, parc, curte sau cartier. Dar, subliniez, noi nu avem legislație la nivel de țară. În Regulamentul privind capturarea, transportarea, evidenţa şi îngrijirea câinilor şi a pisicilor fără supraveghere şi fără stăpân din municipiul Chişinău scrie că noi trebuie să-i luăm pe toți și pe toți să-i trecem prin procedura de sterilizare, vaccinare, deparazitare, înregistrare în registrul electronic și cipare. După această procedură, câinii stau în carantină până la 14 zile, iar apoi sunt întorși în habitatul lor. Unii cetățeni foarte mult se indignează că după două săptămână aducem înapoi câinii de unde i-am luat. Dar acest lucru este prevăzut de regulament. Nu avem altă soluție legală. Noi intervenim la orice apel, desigur, cu întârziere de o zi sau două, deoarece avem doar trei echipe de capturatori, iar suprafața municipiul Chișinăul este mai mare decât a Parisului. În legislație trebuie prevăzută strict intervenția tuturor structurilor, nu numai a autorităților publice locale”, explică Darie și îndeamnă oamenii să nu abandoneze animalele în stradă.

Întreprinderea municipală „Supravegherea și protecția animalelor”, în gestiunea căreia se află „Centrul de capturare și sterilizare a animalelor fără supraveghere și fără stăpân” a fost înființată în 2023. În 2025, bugetul întreprinderii a fost de 9,16 milioane de lei, iar în 2026 au fost preconizate 12 milioane de lei.

În 2025 pentru salarizarea a 38 de angajați au fost cheltuiți 5,8 milioane de lei, iar cu 1,8 milioane de lei a fost cumpărată hrană pentru câini.

Potrivit lui Darie, după 18 cereri la ANSA, a fost obținută o autorizație de funcționare a cabinetului veterinar, iar în 2025 pentru activitatea acestuia au fost cheltuite 1,4 milioane de lei. Ruslan Darie susține că această sumă presupune cheltuieli pentru reparația cabinetului, pentru inhumare, consumabile și medicamente.