Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CSM a stabilit data la…

CSM a stabilit data la care va decide dacă trei judecătoare vor fi numite la CSJ

De la stânga la dreapta: Elena Croitor, Oxana Parfeni, Ana Cucerescu. Colaj foto: ZdG

Judecătoarele Ana Cucerescu, Oxana Parfeni și Elena Croitor vor fi audiate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe 27 mai, când plenul Consiliului urmează să decidă cine va suplini funcțiile vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Pe 27 mai, CSM se întrunește în ședință pentru a examina un singur subiect – „desfășurarea concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție”. Pentru funcțiile vacante aspiră Ana Cucerescu, Oxana Parfeni și Elena Croitor.

La Curtea Supremă de Justiție, din cele 20 de posturi de judecător, sunt ocupate doar 10.

Toate cele trei magistrate au promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, iar rapoartele au fost aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Ana Cucerescu a acces în magistratură în 2011, atunci când a fost numită în funcția de magistrată la Judecătoria Bălți pe un termen de cinci ani. În septembrie 2015, aceasta a fost transferată temporar pentru prima oară la Judecătoria Centru, mun. Chişinău, termenul de transfer fiind prelungit în mai multe rânduri până în 2018. În ianuarie 2019, Cucerescu a fost numită prin transfer în funcția de magistrată la Judecătoria Chișinău. În februarie 2024, Ana Cucerescu a fost desemnată printre judecătorii specializați în examinarea dosarelor de corupție și de confiscare a averii. Candidată pentru un fotoliu la CSJ, Ana Cucerescu a promovat evaluarea externă în martie 2026, raportul fiindu-i aprobat de CSM câteva zile mai târziu.

Judecătoarea Ana Cucerescu a ajuns în atenția publică după ce a pronunțat două sentințe în dosare de rezonanță. În septembrie 2025, ea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe fostul politician Iurie Roșca, iar în august 2025, a condamnat-o pe bașcana Evghenia Guțul la 7 ani de închisoare. Totodată, aceasta a făcut parte din completul de judecată care l-a trimis după gratii pe Vladimir Plahotniuc pentru 19 ani.

Oxana Parfeni este transferată temporar în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, din mai 2023. Între 2019 și 2023, Parfeni a activat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. În perioada 1 ianuarie 2017-2019, a activat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Înainte de reorganizarea instanțelor judecătorești prin Legea nr. 76/2016, aceasta a activat la Judecătoria Buiucani din 2014 până la 31 decembrie 2016. 

Între 2008 și 2014, Oxana Parfeni a fost asistent judiciar la Curtea Supremă de Justiție. Anterior, în 2008, a activat în calitate de specialist în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Între 2005 și 2008, aceasta a fost grefieră la Judecătoria Botanica. În perioada 2004 și 2005, a activat în cadrul unui birou de avocați.

Între 2021 și 2025, Elena Croitor a activat la Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii (ABA ROLI Moldova), inițial în calitate de consultant juridic principal (2021–2023), și ulterior în calitate de consilier juridic senior (2023–2025). Anterior, între 2015 și 2016, a activat, de asemenea, în calitate de consultant la ABA ROLI Moldova.

De asemenea, între 2005 și 2019 a deținut funcția de profesor la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Aceasta a obținut o diplomă de licență în drept în 2005 la Universitatea de Studii Europene din Moldova. În 2006, subiectul a obținut o diplomă de master în drept la Universitatea de Stat din Moldova, iar în 2012 a obținut titlul de doctor în drept la aceeași universitate.