Concluzia deputaților: Anatolie Donciu, șeful CNI, în conflict de interese

O Comisie Specială a Parlamentului a stabilit că Anatolie Donciu, şeful Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) a admis încălcarea legislaţiei în cazul examinării unui control a declaraţiei pe venit a unui funcţionar. Este vorba despre Mihail Gofman, fostul şef adjunct al Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (SPCB) din cadrul CNA, care nu şi-a declarat averi de zeci de milioane de lei.

ZdG a dezvăluit acest caz, cu aproximativ un an în urmă, iar ulterior în urma acestei dezvăluiri Gofman a fost demis. Totodată, în urma materialului publicat s-a autosesizat şi CNI. Numai că membrii Comisiei nu au găsit nici o încălcarea în modul cum Gofman (nu) şi-a declarat averea. Din raportul parlamentar putem deduce că această constatare a membrilor CNI ar putea fi rezultatul că Gofman era şeful fiului lui Anatolie Donciu, Alexandru, angajat în cadrul Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor(SPCB), condus de Gofman.

Potrivit rezultatelor controlului CNA, pe care s-au bazat membrii Comisiei Speciale, Anatolie Donciu s-a aflat în conflict de interese în situaţia examinării declaraţiei pe venit şi proprietăţi a lui Mihail Gofman, deoarece, cel din urmă în acea perioadă, era şeful nemijlocit al fiului lui Donciu, Alexandru Donciu.

461-gofman-3

CNI a iniţiat un control în privința şefului adjunct al SPCB, Mihail Gofman în luna martie 2014, iar în iunie, Comisia a dispus clasarea cauzei. Atunci membrii CNI, nu au găsit nici o încălcare a regimului de declarare a averii de către Gofman.

Comisia Parlamentară ne anunţă că Anatolie Donciu nu a luat parte la votarea în cazul Gofman, dar şeful CNI a participat în mod direct, în calitate de şef al acestei instituţii, la toate acţiunile ce presupun verificarea în cazul lui Gofman. Donciu nu a sesizat Legislativul în termenul de 3 zile, aşa cum prevede legea, că se află în conflict de interese, din cauza fiului său care era subalternul lui Gofman. Totodată Comisia Parlamentară cataloghează acţiunea lui Donciu de a se abţine de la vot ca o măsură insuficientă de a rezolva conflictul de interes în care se afla, deoarece acesta este „înzestrat cu împuterniciri extinse de organizare, control, recrutare, concediere şi premierea aparatului Comisiei, care examinează materialele controlului”. Astfel potrivit textului, Donciu deţinea toate pârghiile pentru a influenţa rezultatele acestui control.

De asemenea, Comisia Parlamentară a constatat date care nu corespund adevărului incluse în actul de costatare în cazul Gofman. Acest act este declarat nul, din cauza conflictului de interese în care se afla Donciu. Raportul Comisiei a fost înaintat Parlamentului pentru a lua o soluţie legală.

Într-o scrisoare către Parlament din decembrie anul trecut, Donciu a anunţat deputaţii că nu a votat în acest caz, dar şi faptul că acesta s-a obligat să se abţină de la vot în privinţa tuturor materialelor viitoare ce vor viza angajaţii CNA, cât şi foştii angajaţi ai acestei instituţii, din care acesta a făcut parte în trecut.

Comisia Specială a Parlamentului a fost prezidată de deputatul democrat, Sergiu Sârbu, iar din ea au făcut parte Vasile Bolea, deputat din Partidul Socialiştilor, Igor Vremea- PCRM, Aghel Agache-PLDM şi Ion Casian, deputat liberal.

Amintim că ZdG a scris anterior despre Mihail Gofman, că era unul dintre cei mai bogaţi angajaţi de la CNA. Oficial, acesta a declarat o avere de 3,8 milioane de lei, însă în realitate averea sa ar fi fost de 10 ori mai mare. Anatolie Donciu a lucrat și el, anterior, la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC), actualul CNA.

Vedeţi aici raportul:
raport.CS


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *