Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   Cititorul de Gardă/ Ce să…

Cititorul de Gardă Ce să le vorbesc astăzi despre justiție celor trei membri ai familiei mele, al căror singur întreținător sunt?

Grigore Furdui a apelat la ZdG indignat de faptul că, spune el, prin intermediul falsificării unor probe și prin gestionarea frauduloasă a dosarului său, riscă să ajungă la închisoare, în locul făptașului care, acum doi ani, a comis un accident rutier soldat cu deces. Aceasta este istoria unui dosar cu multe neclarități, redată chiar de cel vizat în el.

În dimineața zilei de 03 ianuarie 2020, la ora 07:02, la volanul automobilului de model VW Golf, mă deplasam din s. Doroțcaia, acolo unde locuiesc, spre Sângera, acolo unde muncesc în calitate de șofer de cisternă. Pentru a ajunge la destinație, traversez mai multe sate. Trec prin satul Cimișeni, Criuleni, și prin Mereni, Anenii Noi. Era foarte dimineață și era întuneric. Mergeam cu viteza de aproximativ 50 km/oră. Când urma să intru în satul Mereni, din sens opus, apăruse în calea mea un automobil care, în mod intenționat, m-a orbit cu lumina cu fază lungă. Imediat cum mașina ce venea în calea mea trecuse, în față, pe carosabil, am văzut un obiect sub formă de sac peste care am trecut, neavând posibilitatea să frânez, iar acest fapt a fost înregistrat pe videoregistrator. La câțiva metri am oprit, deoarece obiectul mi-a părut dubios. Am întors volanul și m-am îndreptat cu automobilul la locul în cauză. Am îndreptat luminile automobilului și am văzut că jos era un cadavru, iar alături – o bucată de plastic de culoare neagră, sub formă de semilună. Am mai văzut urme de frâne și un ciomag aruncat.

Atunci am înțeles că automobilul care m-a orbit a avut scopul să ascundă tamponarea, fiindu-mi înscenată o infracțiune. Pentru a nu deveni victimă a acestei curse, m-am speriat și am părăsit locul accidentului.

La 7.20, a sosit ambulanța, fiind chemată de unul dintre șoferii care traversau acel drum. Medicul de la Salvare, verificând cadavrul, a constatat că acesta era al unei bătrâne, pe corpul căreia erau deja formate lividități cadaverice (pete violete care apar pe pielea cadavrului după 1,5 ore – 2 ore după deces). Deci, persoana a decedat în jurul orei 6.00, nu mai târziu. Acest fapt este consemnat în Fișa de solicitare, întocmită de medic. Ulterior, în aceeași zi, pe 3 ianuarie 2020, polițiștii au audiat medicul de la ambulanță, care a declarat că victima decedase „de o oră”.

Au fost audiați și câțiva martori, printre care și V.P., gospodăria căruia e la marginea drumului unde s-a produs accidentul. Acesta a declarat că, în acea dimineață, mai devreme de ora 7.00, se afla afară, când a observat un automobil oprit la locul accidentului. Din acel loc se auzeau discuții dintre doi bărbați. Cei doi erau speriați și vorbeau pe o tonalitate înaltă. La scurt timp, ei au urcat în mașină. Au închis ușile și, cu luminile stinse, au părăsit acel loc.

La 12 februarie 2020, după ce trecuse mai mult de o lună de la acel accident, am fost reținut de poliție, fiind plasat în Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Inițial am fost arestat pentru 30 de zile, după care mandatul de arestare a fost prelungit pentru alte 30 de zile, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu pentru alte 30 de zile.

În acest răstimp, avocatul din Anenii-Noi, desemnat de stat, mi-a cerut 3000 de euro pentru „a conveni” cu procurorul eliberarea mea de răspundere penală. Am refuzat să dau mită, insistând și argumentând în continuare că nu sunt vinovat și că nu datorez nimănui cei 3000 de euro ceruți de avocatul de stat.

În cadrul ședințelor judiciare, a fost numită o expertiză medico-legală, în cadrul căreia expertul a constatat că lividitățile cadaverice se formează peste o oră de la decesul persoanei. Astfel, reiese că victima fusese tamponată cel puțin cu o oră mai devreme de momentul constatării lividităților de către medicii de la ambulanță (ora sosirii ambulanței fiind 7.20-7.30). Un calcul simplu arată că persoana a fost lovită la 6.20-6.30 sau chiar mai devreme.

La una dintre ședințele de judecată au fost vizionate înregistrările video ale camerelor de luat vederi ale Primăriei Mereni, una dintre camere fiind montată spre locul accidentului rutier.

În timpul vizionării, s-a observat clar că fișierele video derulează cu o viteză mărită, unele secvențe video de la locul unde fusese tamponată bătrâna erau tăiate în mod inexplicabil. Împreună cu noul meu avocat, Veaceslav Ropot, ne-am dat seama că au fost tăiate anume secvențele video în care figurau automobilele care au traversat victima până la sosirea mea acolo. Cel care a avut acces la aceste probe este ofițerul de urmărire penală.

Când am constatat că probele au fost falsificate, am depus o plângere penală în privința ofițerului de urmărire penală, cerând tragerea acestuia la răspundere penală pe trei capete de acuzare: tragerea cu bună știință a unei persoane nevinovate la răspunderea penală, reținerea ilegală cu bună știință a unei persoane și falsificare de probe. În consecință a fost inițiat un material penal.

ZdG a abordat ofițera de urmărire penală pe acest caz, Diana Neguriță, cea care a gestionat probele incluse în dosar. Diana Neguriță ne-a confirmat că Furdui și avocatul său au depus o plângere penală, invocând falsificarea probelor video, înregistrate la locul accidentului, doar că, zice aceasta, „eu nu am falsificat nimic. Cum am primit probele, așa le-am inclus”. Întrebată de unde anume a primit probele, ofițera de urmărire penală a refuzat să ne spună.  

Am apelat la un profesionist care ne-a demonstrat că, dacă reducem viteza mare de derulare a fișierului, observăm umbra unui autocamion. Ulterior, am aflat că autocamionul era condus de un fost polițist, în prezent plecat în Germania. Am depus o cerere la poliție, solicitând investigarea traversării acestui autocamion pe la locul accidentului rutier, dar și audierea șoferului. Este adevărat, pe acest caz a fost demarat un proces penal, pe care, însă, procurorii depun eforturi să-l închidă pe orice cale.

Serghei Podrez, procurorul de la Procuratura Anenii-Noi, care a gestionat dosarul penal susține că „alegațiile privind falsificarea mijloacelor de probă în cauza penală, reprezintă de fapt o încercare de eschivare de la răspundere penală a persoanei condamnate”. Acesta precizează că o cauză penală privind posibile falsificări se află în prezent pe rol. Potrivit procurorului, instanța de judecată a examinat probatoriul în volum deplin și a constatat vinovăția persoanei în comiterea infracțiunii incriminate, iar asupra legalității sau ilegalității sentinței de condamnare, se va expune Curtea de Apel Chișinău, care urmează să examineze cauza în ordine de apel.

În cadrul examinării cauzei, a mai fost identificat un martor, o persoană care era paznic în dimineața accidentului rutier. Acesta a declarat că, la 6.30 dimineața, văzuse un automobil oprit la locul accidentului rutier. Tot el observase două persoane care, brusc, au închis portierele și, cu farurile stinse, au părăsit locul accidentului.

Pentru a investiga cărui tip de automobil aparține bucata de plastic în formă de semilună, găsită la fața locului, împreună cu avocatul meu am cerut o expertiză. Consider că magistratul a respins nefondat cererea noastră. Mai mult decât atât, în ședința de judecată, la cercetarea acestei bucăți de plastic, procurorul a cerut instanței ca acest corp delict să fie eliminat din lista corpurilor delicte, demonstrând astfel că în interesul cuiva ar fi să scape de această dovadă care demonstrează direct nevinovăția mea.

Din sentința pronunțată de Judecătoria Anenii Noi pe 30 august 2022, aflăm că instanța a respins, ca fiind neîntemeiate, „alegaţiile apărătorului și ale inculpatului susţinute în şedinţă de judecată, potrivit cărora decesul persoanei nu s-a datorat acţiunilor inculpatului, ci acțiunilor altor persoane neidentificate de organul de urmărire penală”. La fel, instanța a respins depozițiile medicului de la urgență și ale martorilor, potrivit cărora accidentul s-ar fi produs cu vreo oră mai devreme decât ora la care inculpatul Furdui a traversat acel sector de drum. 

Nevinovăția mea, de altfel, este demonstrată atât de martorii oculari care văzuse mijlocul de transport neidentificat cu două persoane la bord, de medicul de la ambulanță, de corpul delict identificat la fața locului care aparține mijlocului de transport care a comis accidentul, de concluziile expertului legist care a constatat că persoana a decedat cu o oră mai devreme de sosirea medicilor. Deși din toate aceste argumente reiese clar că nu eu, Grigore Furdui, sunt cel care am cauzat decesul persoanei, la 30 august 2022 am fost condamnat la 4 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijlocul de transport. Ce să le vorbesc astăzi despre justiție celor trei membri ai familiei mele, al căror singur întreținător sunt?