Principală  —  IMPORTANTE   —   Cazierul familiei principalului suspect al…

Cazierul familiei principalului suspect al crimei de la Costești: tatăl – condamnat pentru omorul soției, fiul – vizat în mai multe dosare penale

Simion Midoni (21 de ani), principalul suspect în cazul morții lui Dumitru Jomir, tânărul omorât în bătaie la Costești, nu se află la primul conflict cu legea. În perioada 2017 – 2019, pe numele acestuia au fost pornite șase dosare penale pentru furt și huliganism, în unul dintre ele fiind condamnat la 6 luni de închisoare. Tânărul, pe numele căruia a fost aplicată măsura de arest preventiv după crima de la Costești, provine dintr-o familie care s-a mai aflat în vizorul organelor de drept. Tatăl acestuia a fost condamnat, în 2018, la 8 ani de închisoare pentru că și-a omorât soția.

Rudele lui Dumitru Jomir spun că nu au încredere că organele de drept îi vor pedepsi pe cei vinovați și că unele persoane din grupul celor care l-au omorât în bătaie pe Dumitru terorizează de mai mult timp locuitorii satului Costești, fără să fie pedepsiți. Aceștia mai susțin că dacă organele de drept și-ar fi făcut bine meseria, iar Simion Midoni ar fi fost pedepsit la prima sa abatere, „nu se ajungea la moarte de om”.

„Suntem acum lângă sicriul lui Dumitru și vin oameni necunoscuți, care nu sunt rudele noastre și pe care nu îi cunoaștem, și spun că Simion atâtea pagube le-a adus. O mătușică a plâns la capul lui Dumitru spunând că exact așa a fost bătut și nepotul său și nu s-au luat măsuri. Cei mai mulți vin și plâng și spun cum li s-a intrat în casă și că de câte ori au apelat la autorități, nimeni nu a luat nicio măsură. Se vorbește în sat că acești suspecți ar fi protejați chiar de poliție. Sistemul nostru este undeva putred pentru că acești suspecți au devenit mai puternici și mai curajoși și au ajuns să omoare cu atâta cruzime”, ne-a spus una dintre rudele lui Dumitru.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, suspectul, în vârstă de 21 de ani, a fost vizat în șase dosare penale, în trei dintre care a avut loc însă împăcarea părților. Alte trei dosare se află încă pe masa magistraților. Totodată, au fost înregistrate de către poliție 16 cazuri de contravenție în privința lui Midoni.

„De două ori, poliția a intervenit către Judecătoria Ialoveni pentru a-i fi schimbate orele de muncă neremunerată în arest administrativ. Pe un caz a primit 31 de zile pentru că această persoană se caracterizează negativ”, a precizat Pavel Voicu.

Ziarul de Gardă a stabilit că în decembrie 2018, tânărul, suspectat de omorul lui Dumitru Jomir, a fost condamnat pentru furt la 6 luni de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Tânărul nu a ajuns însă după gratii pentru că decizia primei instanțe nu era executorie, condamnarea urmând a intra în vigoare doar după pronunțarea instanței de apel.

Astfel, nefiind de acord cu această sentință, Midoni a depus apel la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, din luna iunie 2019 și până în prezent, ședințele de judecată pe acest dosar au fost amânate de patru ori pe motiv că inculpatul, Simion Midoni, nu se prezenta la ședințe.

„Persoana de 21 de ani a mai avut probleme cu legea. A fost pedepsit de mai multe ori. Și amenzi, și 6 cauze penale, care se află pe rol în instanța de judecată, toate pe furt. Unele s-au încheiat cu împăcare, altele cu ore de muncă în folosul comunității. Două sau trei se află chiar acum pe rol în instanțe. Pe o cauză penală lui i-au dat șase luni de închisoare, el nu a fost de acord și a atacat la Curtea de Apel. Dacă decizia nu este executorie, vă dați seama… ”, ne-a spus anterior polițistul Vasile Postica, șef al sectorului de poliție Costești. 

Tot pe portalul instanțelor de judecată am identificat și alte dosare în care figurează numele Midoni Simion Fiodor, unul dintre care ține de violența în familie și care se află pe masa magistraților de la Judecătoria Hâncești.

ZdG a aflat că, în 2018, tatăl lui Simion Midoni a fost condamnat de Judecătoria Hâncești la 8 ani și șase luni de închisoare, pentru că și-a omorât soția. Conform informațiilor din sentința de condamnare, acesta și-a lovit soția de mai multe ori, atât cu pumnii, cât și cu picioarele, iar în urma lovitorilor, femeia a decedat.

„Cei care îl cunosc pe agresor spun că tatăl (lui Simion, n.r.) nu era acasă în acea zi în care soția sa a decedat. Oamenii povestesc că Simion și cu fratele său și-ar fi snopit mama în bătaie, iar tatăl și-a asumat vina”, ne-a povestit una dintre rudele lui Dumitru Jomir.

Potrivit poliției, autorii crimei de la Costești sunt doi tineri: Simion Midoni, în vârstă de 21 de ani, și un minor de 16 ani. Ambii suspeți se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Ministrul Pavel Voicu a declarat într-o conferință de presă că bănuitul de 21 de ani a lovit victima inclusiv cu o scândură din lemn, apoi i-a aplicat ultimele lovituri în cap cu picioarele, cele din urmă fiind fatale. Totodată, acesta a mai precizat că cei doi suspecți își recunosc vina.

Rudele tânărului menționează însă că momentul încăierării a fost surprins de camerele de supraveghere, iar din imagini se vede cum băiatul ar fi fost bătut de trei tineri, nu doi, așa cum declară organele de drept.

Dumitru Jomir, tânărul de 21 de ani, bătut cu cruzime în noaptea de anul nou de câțiva consăteni și care a decedat la spital duminică, 5 ianuarie, va fi înmormântat sâmbătă, la ora 10:00, în satul Costești, raionul Ialoveni. Rudele băiatului consideră că acest caz nu este investigat suficient, așa că anunță că vor organiza un protest la Ialoveni luni, 13 ianuarie, la ora 14:00, pentru a cere de la toate instituțiile responsabile să cerceteze acest caz pentru a face dreptate.