Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   (VIDEO) Cum luptă cu corupții…

(VIDEO) Cum luptă cu corupții șefa Serviciului Vamal din Odesa, numită de Saakashvili

Reformele în Ucraina sunt la acea etapă la care e imposibil să nu fie implementate, în condițiile în care acestea sunt cerute instsent de către populație. Opinia aparține Iuliei Marușevskaia, șefa Serviciului Vamal din Odesa.

Tânăra se declară intolerantă față de fenomenul corupției, are 26 de ani și a fost numită în funcție de guvernatorul regiunii Odesa, Mihail Saakashvili. Potrivit acesteia, în cadrul structurii pe care o conduce, deja au fost luate măsuri eficiente pentru exterminarea corupției.

„Reformele vor fi implementate, indiferent dacă autoritățile centrale, cei de sus, vor asta sau nu. Cei de jos vor asta, așa că cei de sus care nu vor implementarea reformelor vor trebui să plece. (…) Astăzi, corupția cea mai mare are legătură și cu salariile. Salariul minim al unui lucrător vamal e de 1300 de grivne, adică de 50 de dolari, în condițiile în care aceștia sunt responsabili de contracte de milioane. Procedura respectivă presupune anumite riscuri, iar lucrătorii vamali pot lua prea multe decizii subiective. Sistemul trebuie simplificat, iar procedurile – computerizate, pe cât este posibil.
Vom avea și o limitare în timp. Dacă vine o persoană cu pachetul complet de documente – acesta va trece prin așa-numitul „coridor verde”, iar toată procedura va dura cel mult 15 minute. La fel, va fi și un „coridor galben” – atunci când avem unele neclarități și „coridorul roșu”, susține Iulia Marușevskaia.

Aceasta afirmă că, din punct de vedere tehnic, cel mai înalt grad de corupție este înregistrat la etapa de examinare a încărcăturilor, domeniu pe care îi califică drept o „gaură de corupție”. În acest sens, în Portul Odesa a fost modificată esențial procedura de devamare a mărfurilor.
„Când un om de afaceri ajunge la această etapă este gata să plătească, numai să scape, procedura fiind neplăcută și de durată. De obicei acest control se făcea împreună cu organele de drept. În acest sens am semnat de curând un memorandum, astfel că încărcăturile nu pot fi controlate doar în baza unor suspiciuni definite sau dacă este vorba despre un proces penal. Examinarea încărcăturii nu poate dura mai mult de o oră, iar cei doi inspectori care vor face asta vor fi aleși în mod aleator, astfel ca importatorul să nu poată ghici cine va fi persoana aleasă, astfel fiind minimizate actele de corupție. Va fi verificat cine dintre inspectori și ce firme deservește.
Anterior erau inspectori care, practic, se știe, primeau salariu de la unele firme ca mereu să asigure trecerea mărfurilor fără vreo dificultate. Vom avea analiști care vor verifica situațiile când un inspector va verifica aceeași firmă de mai multe ori. Acesta va fi un semnal de alarmă pentru noi”, afirmă șefa Serviciului Vamal.

Totodată, și inspectorii vor fi schimbați în totalitate, cei noi, fiind aleși după o nouă procedură. Este vorba despre 130 de persoane.
„Va fi un test de cultură generală, ca în sectorul privat, un test israelian de integritate, teste profesionale și un interviu personal cu administrația Serviciului Vamal. La finalul acestor teste va urma aproximativ o lună de instruire internă, pentru ca noul angajat să poată lucra cu noul sistem”, asigură Iulia Marușevskaia.

Noua directoare a Serviciului Vamal din Odesa a fost numită în funcție în octombrie 2015.

Sursa VIDEO: www.ZdG.md