Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Serviciile secrete britanice susțin că…

Serviciile secrete britanice susțin că trupele ruse s-au retras complet din nordul Ucrainei în Belarus și Rusia

Imagine simbol

Serviciile secrete britanice anunță că trupele ruse s-au retras complet din zonele de nord a Ucrainei în Belarus și Rusia, și urmează să fie transferate în estul Ucrainei pentru atacuri în Donbas.

„Multe dintre aceste forțe vor avea nevoie de o aprovizionare semnificativă înainte de a fi gata să se deplaseze mai spre est. (…) Bombardarea orașelor din est și sud continuă, iar trupele ruse s-au deplasat mai la sud de orașul important din punct de vedere strategic Izium, care rămâne sub controlul lor”, mai spun serviciile secrete britanice.

Fostul comandant NATO Wesley Clark a avertizat luni, 4 aprilie, că adevăratul obiectiv al lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina este „de a prelua controlul complet asupra Europei de Est” pentru a distruge alianța militară occidentală. În cadrul unui interviu pentru CNN, generalul în retragere Wesley Clark a cerut Occidentului să furnizeze mai multe arme Kievului.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 44-a zi de război în Ucraina