Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Șeful delegației ruse pentru negocierile…

Șeful delegației ruse pentru negocierile cu partea ucrainească: Propunerile Ucrainei conțin renunțarea la armele nucleare și aderarea la NATO

Propunerile scrise ale Ucrainei, transmise Rusiei la întâlnirea de la Istanbul, conțin prevederi privind refuzul Kievului de a adera la NATO și armele nucleare. Acest lucru a fost declarat miercuri de șeful delegației ruse, consilierul prezidențial Vladimir Medinsky, la postul de televiziune Russia-24, scrie TASS.

„Ieri, pentru prima dată, autoritățile de la Kiev și-au declarat disponibilitatea de a negocia cu Rusia. Ne-au anunțat despre principiile unui eventual acord, scrise pe hârtie, care prevăd: refuzul aderării la NATO, stabilirea statutului de neutralitate al Ucrainei, renunțarea la armele nucleare și la alte arme de înfrângere în masă”, a spus el.

Potrivit lui Medinsky, propunerile Ucrainei conțin, printre altele, un refuz de a desfășura baze militare străine și contingente militare, precum și obligația de a desfășura exerciții militare numai cu acordul statelor garante, inclusiv Rusia.

O nouă rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia a avut loc marți, 29 martie, la Istanbul, Turcia. Ucraina a propus semnarea unui acord privind garanțiile internaționale de securitate, iar reprezentanții părții ruse au declarat că Federația rusă își va prezenta răspunsurile sale după ce va analiza propunerile Ucrainei.

Președintele fracțiunii „Servitorul Poporului”, David Arakhamia, șeful delegației ucrainene, a spus că Kievul vede acum țările Consiliului de Securitate al ONU printre garanți: SUA, Marea Britanie, China, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia și Israel.