Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Scurgerile de gaze din conductele…

Scurgerile de gaze din conductele Nord Stream au fost provocate de „explozii puternice”, anunță autoritățile daneze

Deteriorarea gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Europa, a fost cauzată de explozii puternice, a declarat marți poliția daneză, confirmând concluziile anterioare privind scurgerile care au apărut în rețeaua de sub Marea Baltică și care au fost puse pe seama sabotajului, scrie Reuters.

În ceea ce un ziar suedez a descris ca fiind „primele imagini făcute publice cu daunele suferite de sistem”, secvențele filmate de o dronă privată par să arate o fisură într-o conductă. Expressen a relatat că lipsește o secțiune de 50 de metri dintr-o zonă a conductei.

Foto: EXPRESSEN

Între timp, statele europene au luat măsuri pentru a-și proteja alte infrastructuri energetice, de la instalațiile energetice norvegiene la liniile electrice germane, după ce au pus scurgerile de la Nord Stream pe seama sabotajului, dar nu au vorbit despre cine se află în spatele breșelor descoperite la 26 septembrie.

Operatorul danez al rețelei de energie și gaze Energinet a declarat că a accelerat inspecțiile propriilor conducte în urma avariilor de la Nord Stream 1 și 2, dar a precizat că nu a găsit nimic anormal.

Rusia, care a construit gazoductele împreună cu parteneri străini, susține, de asemenea, că daunele au fost cauzate de sabotaj, dar a acuzat Statele Unite și aliații săi.

Autoritățile suedeze și daneze au investigat patru găuri în conductele Nord Stream 1 și 2. Constatările Danemarcei par să fie similare cu cele ale procurorilor suedezi, care au declarat anterior că două găuri par să fi fost provocate de explozii.

Cotidianul suedez Expressen a relatat că o secțiune de cel puțin 50 de metri lipsește din conducta de gaz Nord Stream 1, care s-a defectat.

Poliția din Copenhaga a declarat că „exploziile puternice” au cauzat scurgerile, precizând că acest lucru se bazează pe investigații preliminare.

„Este încă prea devreme pentru a spune ceva despre cadrul în care se va desfășura cooperarea internațională cu, de exemplu, Suedia și Germania, deoarece depinde de mai mulți factori”, a precizat aceasta.

Cele două conducte Nord Stream au fost avariate la sfârșitul lunii septembrie, provocând patru scurgeri.