Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   OMS monitorizează noile valuri Covid-19…

OMS monitorizează noile valuri Covid-19 din China și SUA

Imagine simbol

În datele genomice a infecțiilor cu SARS-CoV-2, prezentate de către oamenii de știință din China, Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) nu a fost identificată nici o variantă nouă sau mutație de importanță, se arată într-o declarație a Grupului consultativ tehnic privind evoluția virusului SARS-CoV2, publicată de OMS, miercuri, 4 ianuarie.

Datele prezentate de către autoritățile chineze s-au bazat pe circa 2000 de genomuri colectate și secvențiate începând cu 1 decembrie 2022. 97,5% din toate infecțiile din China, conform secvențierii genomice, a arătat o predominanță a liniilor Omicron BA.5.2 și BF.7

Potrivit declarației OMS, acest lucru este în concordanță cu genomurile provenite de la călătorii din China transmise de alte țări în baza de date GISAID EpiCoV. În datele de secvență disponibile publicului nu se observă nicio nouă variantă sau mutație de importanță cunoscută. 

 „În acest moment, TAG-VE evaluează, de asemenea, creșterea rapidă a XBB.1.5 în Statele Unite și în alte țări. O evaluare actualizată a riscului XBB.1.5, este în curs de desfășurare”.

Recunoscând informațiile împărtășite până în prezent, TAG-VE reiterează necesitatea și importanța critică a unor analize suplimentare, precum și a schimbului de date privind secvențele pentru a înțelege evoluția SARS-CoV-2 și apariția unor mutații sau variante îngrijorătoare. 

Grupul consultativ tehnic privind evoluția virusului (TAG-VE) se reunește periodic pentru a analiza cele mai recente dovezi științifice privind variantele circulante ale SARS-CoV-2, datele disponibile cu privire la transmisibilitatea, gravitatea clinică și potențialul de imunitate al variantelor, inclusiv impactul potențial asupra diagnosticării, terapiei și eficacității vaccinurilor în prevenirea infecției și/sau a bolilor grave și pentru a sfătui OMS cu privire la oportunitatea modificării strategiilor de sănătate publică.

Menținerea unor niveluri ridicate de supraveghere genomică reprezentativă în China și la nivel mondial și schimbul rapid de astfel de date sunt pilonii unei evaluări globale a riscurilor în timp util. 

„OMS va continua să monitorizeze îndeaproape situația din Republica Populară Chineză și la nivel mondial și îndeamnă toate țările să continue să fie vigilente, să monitorizeze și să raporteze secvențele, precum și să efectueze analize independente și comparative ale diferitelor sublinii Omicron, inclusiv în ceea ce privește gravitatea bolii pe care o provoacă”.

Autoritățile din Sănătate îndemnă cetățenii R.Moldova, în special pe cei care plănuiesc să călătorească în perioada sărbătorilor, să fie precauți, „în contextul situației epidemiologice prin COVID-19 în China, cu sporirea numărului de cazuri și având în vedere circulația intensă a populației”.