Navalnîi a fost eliberat. Judecătorii îi vor decide soarta pe 11 mai

Politicianul rus de opoziție, Alexei Navalnîi, reținut de poliție în urma acțiunii de protest „El nu ne este țar” a fost eliberat în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează meduza.io.

Navalnîi a scris pe contul său de twiter că pe numele său au fost inițiate două cauze administrative pentru încălcarea organizării unor manifestații publice și pentru nesupunere la ordinele polițiștilor.  Cele două dosare vor fi examinate pe 11 mai , a declarat pentru Interfax,  Veronica Poliacova, avocata Fondului condus de Navalnîi.

Uniunea Europeană a condamnat sâmbătă „brutalitatea poliţiei şi arestările în masă” din Rusia, în urma protestelor împotriva preşedintelui Vladimir Putin, scrie agerpres.ro.

„Arestarea a peste 1000 de demonstranţi şi violenţa folosită astăzi împotriva lor de către autorităţile din întreaga Rusie ameninţă libertăţile fundamentale de expresie, asociere şi adunare din Federaţia Rusă”, arată un comunicat al cabinetului şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

„Chiar dacă unele demonstraţii nu au fost autorizate în locurile unde s-au desfăşurat, asta nu poate justifica brutalitatea poliţiei şi arestările în masă”, afirmă purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic.

Circa 1350 de manifestanţi au fost arestaţi după protestele împotriva preşedintelui Putin, care urmează să îşi înceapă luni noul mandat, obţinut în urma alegerilor din martie. Printre cei reţinuţi de poliţie s-a aflat şi opozantul Alexei Navalnîi, notează sursa citată.

Alexei Navalnîi, considerat liderul opoziției ruse, a fost reținut la Moscova după organizarea acțiunii de protest îndreptate împotriva lui Vladimir Putin „El nu ne este țar”. Pe lângă Navalnîi, în custodia statului au ajuns peste 1350 de persoane din diferite orașe. Site-ul meduza.io informează că protestul  a avut loc în contextul învestirii lui Vladimir Putin pentru un nou mandat în fruntea Kremlinului.

Meduza scrie că în mai multe orașe din Rusia, manifestațiile au fost acceptate de autorități, nu însă și în Moscova sau Sankt Petersburg, unde nu au fost obținute autorizații.  În Moscova au fost reținute peste 161 de persoane, iar în Celeabinsk, 163. În total, peste 1350 de ruși au fost reținuți.

Aleksei Navalnîi a lansat un apel la organizarea de manifestaţii sâmbătă, înainte de ceremonia învestiturii lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat de preşedinte. Liderul opoziţiei ruse denunţa politicile autoritariste ale lui Vladimir Putin. Navalnîi a apărut în Piaţa Puşkinskaia din Moscova şi a fost reţinut imediat. Este un act absolut ilegal”, a declarat Leonid Volkov, un alt politician de opoziţie, scrie mediafax.ro.

„Bătrânul fricos Putin crede că este ţar. El nu este însă ţar şi de aceea trebuie să ieşiţi în stradă la 5 mai”, a scris Navalnîi, vineri, pe Twitter.

Iar peste cinci mii de ruși i-au ascultat îndemnul și au scandat împotriva președintelui Vladimir Putin, care, la 7 mai, va fi învestit pentru un nou mandat:  „Putin – hoț”, a fost cel mai întâlnit mesaj al protestatarilor.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *