Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Moscova a acuzat Kievul că…

Moscova a acuzat Kievul că pregătește provocări în Donbas pentru a primi ajutor militar occidental

Moscova a acuzat miercuri, 17 noiembrie, Kievul că încalcă acordurile de pace de la Minsk pentru soluţionarea conflictului din Donbas (regiunile separatiste proruse Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei) şi că pregăteşte provocări în această regiune astfel încât să primească „ajutor occidental”, relatează agenţia EFE.

Preşedintele ucrainean Volodimir „Zelenski este dispus să provoace incidente în speranţa că (…) Occidentul îi va ajuta”, a afirmat ministrul de externe rus Serghei Lavrov la o conferinţă de presă comună cu omologul său din Republica Moldova, Nicu Popescu. Detalii aici

Ucrainenii „se adresează Berlinului şi Parisului cu apeluri să-i protejeze, se adresează de asemenea NATO să trimită trupe pentru a apăra o Ucraină democratică liberă şi convin cu britanicii să creeze baze navale şi multe altele”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

El a acuzat, de asemenea, Ucraina că „torpilează” acordurile de la Minsk şi inflamează artificial „ameninţarea rusă”. În acest timp, regiunile separatiste Doneţk şi Luhansk sunt singurele părţi în conflict care continuă să-şi îndeplinească angajamentele asumate, susţine Lavrov.

Declaraţiile sale survin după vizita efectuată la Kiev de ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, care s-a întâlnit marţi cu omologul său ucrainean Alexei Reznikov. Aceştia şi-au exprimat într-o declaraţie comună preocuparea faţă de activităţile militare ale Rusiei în apropierea graniţei cu Ucraina, unde, potrivit Kievului, au fost concentrate trupe cu efective de zeci de mii de soldaţi. De asemenea, Kievul şi Londra au încheiat un acord cadru pentru consolidarea capacităţilor militare navale ale Ucrainei cu ajutorul finanţării britanice, scrie Agerpres.

La rândul său, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a spus într-un interviu televizat că partenerii occidentali ai Ucrainei sunt dispuşi ”să ia măsuri pentru a împiedica viitoare agresiuni ale Rusiei” împotriva Ucrainei, după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului din Donbas.

„Trebuie să evaluăm serios ameninţarea, dar să nu permitem răspândirea panicii”, a continuat Kuleba despre prezenţa militară rusă la graniţa ucraineană. Cu toate acestea, el le-a cerut ţărilor occidentale „să nu se limiteze la declaraţii” şi să exercite presiuni asupra Moscovei prin „sancţiuni (împotriva Rusiei) şi sprijin militar pentru Ucraina”.