Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Schimb de prizonieri:…

LIVE TEXT Schimb de prizonieri: 205 ucraineni s-au întors acasă după mai mulți ani. Război în Ucraina, ziua 1542

Sursa: V_Zelenskiy_official/Telegram

UPDATE 11:00 205 ucraineni s-au întors acasă, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Astăzi se întorc din captivitatea rusă soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei, ai Gărzii Naționale și ai Serviciului de Frontieră de Stat. Aceasta este prima etapă a schimbului de 1000 contra 1000”, a comunicat Zelenski.

Printre cei eliberați se află soldați, sergenți și ofițeri. Majoritatea dintre ei se aflau în captivitate în Rusia încă din 2022. Au apărat Ucraina în Mariupol și la „Azovstal”, pe direcțiile Donețk, Luhansk, Harkiv, Herson, Zaporijjea, Sumî, Kiev și la Centrala nucleară de la Cernobîl.

UPDATE 10:55 În noaptea de 15 mai (începând cu ora 18:00 din 14 mai), armata rusă a atacat Ucraina cu cinci rachete antiradare X-31P, cu o rachetă antinavă X-35, precum și cu 141 drone.

Conform datelor preliminare, la ora 09:00, apărarea antiaeriană a doborât/neutralizat 1 rachetă antinavă X-35 și 130 de drone în sudul, nordul și estul țării.

Cinci rachete antiradare X-31P nu și-au atins țintele. Au fost înregistrate lovituri ale a 7 drone de atac în 6 locații, precum și căderea resturilor celor doborâte în 7 locații.

UPDATE 08:30 În cartierul Darnița al capitalei s-a încheiat operațiunea de căutare și salvare, a anunțat ministru al Afacerilor Interne din Ucraina, Ihor Klimenko. Aceasta a durat peste 28 de ore.

Echipele de salvare au îndepărtat peste 3 000 de metri cubi de resturi ale clădirii prăbușite.

Până în prezent, s-a confirmat decesul a 24 de persoane, dintre care 3 sunt copii. 48 de persoane au fost rănite, a comunicat Klimenko.

„Aproape 400 de persoane au primit ajutor din partea psihologilor Serviciului Național de Urgență și ai Poliției Naționale, care au oferit consiliere și sprijin victimelor și apropiaților acestora la locul tragediei.

Astăzi, la Kiev, a fost declarată Ziua de doliu pentru cei care au pierit în urma atacului masiv al Rusiei din 14 mai. Este o pierdere grea pentru oraș și pentru întreaga țară. Veșnică amintire celor căzuți”, a mai scris ministrul de Interne pe rețelele de socializare.

UPDATE 08:25 În această noapte, Rusia a atacat regiunea Odesa, fiind înregistrate victime.

Conform Serviciului Național de Urgență, au izbucnit mai multe focare de incendiu. În zona rezidențială, patru case și o clădire nerezidențială au fost avariate: o parte din locuințe au fost distruse, ferestrele au fost sparte și structurile au fost avariate; de asemenea, au fost avariate trei autoturisme.

Două persoane au fost rănite.

Infrastructura critică a fost, de asemenea, afectată — au izbucnit incendii, care au fost stinse de către echipele de salvare.

UPDATE 08:15 Până la ora 06:00, pe 15 mai, se cunoaște despre 24 de persoane, printre care 3 copii, care au fost ucise în cartierul Darnița din Kiev.

În noaptea de 14 mai, Rusia a efectuat un atac cu rachete și drone asupra capitalei. Echipele de salvare continuă operațiunile de căutare și salvare în clădirea din cartierul Darnița.

În total, în Kiev au fost rănite 47 de persoane, dintre care 2 copii. 30 de persoane au fost salvate.