Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   EDITORIAL/ Alegeri grele, de la…

EDITORIAL Alegeri grele, de la Orhei la Taraclia și Comrat

Marți am fost la Orhei. Am discutat la telefon cu oameni din Taraclia. Și cu oameni din Găgăuzia. Și aș fi vrut să fi vorbit mai mult cu fiecare dintre ei. Mai demult. În aceste 3 regiuni urmează alegeri după condamnarea lui Șor și retragerea oamenilor acestuia din funcții. Deși Ilan Șor este plecat, mașinăriile lui de manipulare par să fi rămas pe loc.

Duminică, 17 mai, au loc alegeri la Orhei după ce fosta primăriță, Tatiana Cociu, și-a dat demisia. Aceasta a plecat din funcție după ce șeful său politic, Ilan Șor, și-a anunțat „retragerea proiectelor sociale” din Moldova. După ce Șor a dominat viața politică din regiune timp de 10 ani, o parte din cetățeni spun că a făcut lucruri bune pentru orheieni și l-ar vota din nou. Pentru că merg pe străzi asfaltate, iluminate, pentru că au (avut) parc de distracții, festivități ample, sărbători cu fast. 

Pe aceste străzi e greu să le explici orheienilor că Ilan Șor e condamnat, că a fost conducătorul unui grup criminal, că a subminat democrația, alegerile, libertățile. Faptul că Șor e condamnat undeva departe nu ajută, căci asfaltul lui e aproape. „A furat, dar ne-a dat și nouă!” e un refren greu de combătut. Iar contraîntrebările unor localnici sunt (aproape) pertinente: „Dacă justiția l-a condamnat, de ce nu a fost întors miliardul? Unde e miliardul, dacă se vorbește atâta de reforma justiției și de condamnarea lui Șor și Plahotniuc?”

Succesul oligarhilor în asta constă: că reușesc să fure de la toți, să se împartă cu unii și să creeze un fundal informațional de binefăcători, vizionari, transformatori, salvatori, dezvoltatori și democratizatori. Succesul acestora e amplificat de faptul că au armate de lustruitori de imagine și armate de atacatori asupra vocilor critice. Într-un târziu, când va ajunge justiția să dea de urma fărădelegilor și fraudelor comise, urmele penalilor vor fi pierdute. Iar cetățenii rămân cu sentimentul că au pierdut un edil/politician/guru care a făcut ceva anume pentru ei, care s-a gândit la ei și le-a îmbunătățit viața. 

Situația e similară la Taraclia. Fostul primar, afiliat lui Șor, a demisionat după ce Ilan Mironovici a fost condamnat, partidul său fiind declarat neconstituțional. Dar, în timp ce Șor stă bine mersi la Moscova, armata dezinformațională a acestuia muncește din greu în Moldova. Rețelele digitale nu le spun localnicilor despre modul în care Șor a fost printre organizatorii furtului miliardului, cum a furat de la toți cetățenii Republicii Moldova, conducând atunci singura bancă cu capital de stat, cum acum povara furtului este pusă pe spatele tuturor cetățenilor din întreaga Moldovă. 

La Comrat e și mai dificil cu alegerile. După ce bașcana învestită în fruntea Găgăuziei cu sprijinul exclusiv al lui Șor a fost condamnată la 7 ani de închisoare, în capitala Găgăuziei sunt necesare alegeri noi. Dar, în timp ce fosta bașcană e la penitenciar, o mulțime de oameni implicați în servirea lui Șor sunt încă pe loc. La fel, electoratul e încă în mrejele grupurilor dezinformaționale ale lui Șor. Aceste grupuri digitale de pe Telegram sau TikTok nu le comunică oamenilor despre fărădelegile lui Șor, ci le promit o viață minunată  dacă reușesc să mențină oamenii Moscovei la putere. 

Nu pot să zic că justiția din Moldova a muncit rapid, eficient și foarte adecvat la anchetarea și pedepsirea lui Șor la Orhei, Taraclia sau Comrat. Totuși, niște pași s-au făcut. Ceea ce nu s-a făcut însă, este un plan de dezintoxicare oligarhică, de dezșorizare, deplahotniucizare, dezdodonizare, deputinizare. Oamenii trebuie să fie reuniți în jurul unui mare proiect național de integritate, în care să li se vorbească simplu și clar de ce nu e corect să se fure de la toți ca să li se facă străzi doar unora, de ce nu e corect să plătească toți pentru ceea ce au furat unii. Dar mai ales, oamenilor trebuie să li se explice că alegerile integre sunt o asigurare a faptului că tinerii de azi vor vedea un exemplu de părinți onești și vor face alegeri oneste mâine. Căci toți vor mâine o Moldovă mai prosperă, dar nu există prosperitate în corupție și dezinformare.

Să dezvolți integritatea într-o regiune afectată de corupție nu e ușor. Va exista multă rezistență. Marii și micii aliați ai lui Șor, oamenii care au avut beneficii ascunse, au rămas în aceste localități și se vor ține grămăjoară de frica unor posibile riscuri justițiare pentru ei, de frica pierderii unor beneficii și oportunități, de frica oprobriului public. Să elimini acești oameni din localitate nu poți, ei sunt la ei acasă. Să-i transformi – uneori s-ar putea să nu ajungă o generație. Dar, în numele generațiilor viitoare, trebuie să existe un plan: cu pași mici, dar foarte foarte constanți, în aceste localități trebuie inițiat un dialog de dezșorizare. Totodată, cu pași cât mai rapizi, dar foarte foarte corecți – de înfăptuit justiția până la capăt. Și de curățat spațiul informațional. „Sputnik” și alți sateliți de dezinformare rusească bruiază în continuare toate bunele intenții în aceste regiuni.