Copilul de 9 luni rănit în urma unui atac rusesc cu drone rămâne în continuare în stare gravă la spital: „Medicii i-au salvat piciorul”. Zelenski: peste 100 de drone rusești au fost detectate în spațiul aerian al Ucrainei. Război în Ucraina, ziua 1540
UPDATE 11:40 Oleksandr Vilkul, șeful Administrației militare a orașului Krîvîi Rih, anunță că fetița de nouă luni rănită în urma unui atac rusesc cu drone se află în continuare în stare gravă la spital. Copilul urmează să fie transferat într-un spital din Dnipro.
„În ceea ce privește consecințele atacului de ieri asupra unui bloc de locuințe, în spital se află în stare gravă o fetiță de nouă luni. Cu ajutorul lui Dumnezeu și datorită profesionalismului medicilor, i-a fost salvat piciorul, iar pentru tratament ulterior va fi transferată la Dnipro. De asemenea, mama ei, în vârstă de 23 de ani, este internată în stare de gravitate medie. Alte trei femei, de 45, 56 și 74 de ani, au primit îngrijiri la fața locului.
Pe lângă locuințele din sectorul privat, au fost avariate două blocuri cu cinci etaje și unul cu nouă etaje. În urma deteriorării unei conducte de gaze, 34 de locuințe au rămas fără alimentare cu gaz. Sunt în desfășurare lucrări de reparație și de înlăturare a consecințelor. Tuturor locuitorilor afectați li se va acorda sprijin din partea orașului”, a spus Vilkul într-o postare pe Telegram.
Marți seară, trupele ruse au lansat un atac cu drone asupra unui bloc locativ din orașul Krîvîi Rih. În urma bombardamentelor rusești, două persoane în etate au fost ucise, iar nepoata lor de doar nouă luni a fost grav rănită. Precizarea a fost făcută de președintele ucrainean Volodimir Zelenski printr-o postare pe Facebook.
UPDATE 11:14 Peste o sută de drone rusești au fost detectate în spațiul aerian al Ucrainei, iar autoritățile avertizează că noi valuri de atacuri sunt posibile pe parcursul zilei.
„Rusia continuă loviturile într-un mod sfidător, vizând în mod deliberat infrastructura feroviară și obiective civile din orașe. Din păcate, în urma acestor atacuri există răniți și persoane decedate. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și apropiaților.
Ieri, 12 mai, pe parcursul zilei, 14 regiuni au fost sub atac. În noaptea aceasta, loviturile au vizat infrastructura rezidențială și feroviară din regiunile Dnipropetrovsk și Harkiv, infrastructura portuară din regiunea Odesa și sectorul energetic din regiunea Poltava. Forțele noastre acționează pentru a contracara atacurile, doar în această noapte au fost doborâte și neutralizate 111 de drone.
Este esențial să respingem ferm fiecare atac. Este esențial să sprijinim Ucraina și să nu lăsăm războiul Rusiei să dispară din atenția publică. De fiecare dată când acest subiect iese din prim-planul știrilor, Rusia este încurajată să acționeze și mai brutal. La fel de important este ca diplomații noștri să implementeze rapid înțelegerile convenite la nivel de lideri. Ucraina are nevoie zilnic de capacitate de apărare, iar acest lucru poate fi asigurat doar printr-o acțiune comună, fermă. Mulțumesc tuturor celor care ne sprijină!”, anunță președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
UPDATE 08:25 Președintele american Donald Trump a declarat pe 12 mai că el crede că războiul provocat de Rusia în Ucraina se apropie de sfârșit și că Moscova și Kievul sunt tot mai aproape de o înțelegere, reluând comentarii similare făcute cu câteva zile în urmă de dictatorul rus, Vladimir Putin, scrie presa ucraineană.
„Sfârșitul războiului din Ucraina cred cu adevărat că este foarte aproape”, le-a spus Trump reporterilor înainte de a pleca de la Casa Albă într-o vizită în China.
Declarațiile lui Trump au venit după comentariile făcute de Putin pe 9 mai, în cadrul unei conferințe de presă la Kremlin, după festivitățile restrânse dedicate Zilei Victoriei.
Președintele american a negat, de asemenea, că el și Putin ar fi ajuns la vreo înțelegere potrivit căreia Rusia ar trebui să primească „întregul Donbas”, regiunea din estul Ucrainei.
Referindu-se la posibilitatea unei călătorii în Rusia în cadrul eforturilor diplomatice, Trump a spus că va face „tot ce este necesar”.
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia au rămas blocate timp de mai bine de două luni, în timp ce Washingtonul și-a îndreptat tot mai mult atenția către Iran și eforturile diplomatice conexe.
În timp ce Kievul încearcă să relanseze negocierile, ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, a declarat în aprilie că discuțiile cu Ucraina nu reprezintă în prezent o prioritate pentru Moscova.
Dezacordurile majore continuă să împiedice progresul, în special în ceea ce privește revendicările teritoriale ale Rusiei. Ucraina susține că înghețarea actualei linii a frontului reprezintă cea mai realistă bază pentru un armistițiu. Între timp, Rusia insistă ca forțele ucrainene să se retragă din anumite părți ale Donbasului ca o condiție pentru orice acord — o cerință pe care Kievul a respins-o.