Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Jens Stoltenberg rămâne la cârma…

Jens Stoltenberg rămâne la cârma NATO. Alianța a decis să prelungească cu un an mandatul secretarului general

Sursa: Reuters

NATO (Alianța Atlanticului de Nord) a decis marți, 4 iulie, să prelungească cu încă un an contractul secretarului general Jens Stoltenberg, hotărând să păstreze un lider cu experiență, în timp ce războiul face ravagii la ușa alianței, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, relatează Reuters.

Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, este liderul alianței transatlantice de securitate din 2014, iar mandatul său fusese deja prelungit de trei ori.

Decizia înseamnă continuitate la vârful NATO, în condițiile în care cei 31 de membri ai săi se confruntă cu provocarea de a sprijini Ucraina în respingerea invaziei Moscovei, evitând în același timp un conflict direct între NATO și forțele rusești.

Stoltenberg, în vârstă de 64 de ani, este considerat în întreaga alianță un lider statornic și o persoană care caută consens cu răbdare.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Stoltenberg a declarat că este onorat de decizia de prelungire a mandatului său până la 1 octombrie 2024.

„Legătura transatlantică dintre Europa și America de Nord a asigurat libertatea și securitatea noastră timp de aproape 75 de ani, iar într-o lume mai periculoasă, Alianța noastră este mai importantă ca niciodată”, a spus el.

Diplomații și analiștii își exprimă aprecierea pentru Stoltenberg, pentru că a menținut NATO unită în privința Ucrainei, reușind să găsească un echilibru între cei care cer sprijin maxim pentru Kiev și alții care îndeamnă la mai multă prudență de teama declanșării unui conflict global.

Cu toate acestea, unii oficiali NATO au considerat că anul acesta ar fi momentul potrivit pentru a aduce o nouă conducere, iar Stoltenberg a declarat în februarie că nu dorește o nouă prelungire.

Diplomații și politicienii au purtat discuții despre un potențial succesor. Unii au susținut că a sosit momentul ca alianța să aibă prima femeie la conducere. Alții au insistat pentru un prim secretar general din Europa de Est.

Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a declarat că i-ar plăcea postul. Prim-ministra daneză, Mette Frederiksen, a fost considerată de diplomați un candidat serios, chiar dacă a insistat public că nu este candidată.