Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Câți cetățeni de pe ambele…

Câți cetățeni de pe ambele maluri ale Nistrului l-au votat pe Putin președinte

3322293 18.03.2018 March 18, 2018. Russian presidential candidate, acting President of the Russian Federation Vladimir Putin during the voting at the Russian presidential elections at the polling station in the Russian Academy of Sciences in Leninsky Prospekt. Sergey Guneev / Sputnik

În cadrul alegerilor prezidențiale din F. Rusă de ieri, 18 martie 2018, la cele 24 de secții de votare deschise în regiunea transnistreană s-au prezentat 73 947 de persoane. Dintre acestea, 96,4% și-au dat votul pentru Vladimir Putin.  Pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, unde au fost deschise doar trei secții de votare,  la Chișinău, Bălți și Comrat, s-au prezentat 6 029 de persoane, dintre care 95,2% și-au dat votul pentru Vladimir Putin.

Potrivit șefei comisiei electorale din regiunea transnistreană, Elena Gorodetskaya, cetățenii ruși din stânga Nistrului s-au prezentat la urne în număr record. Comparativ cu ultimele alegeri prezidențiale din 2012, când au votat 50 368 de alegători, dintre care 85% l-au sprijinit pe Vladimir Putin, la alegerile prezidențiale din acest an s-au prezentat 73 947 de persoane, dintre care 96,4% și-au dat votul pentru Putin.

La ședința comisiei electorale centrale din rmn de astăzi, 19 martie, a participat și șeful grupului organizat de forțe militare ruse din rmn, Dmitrii Zelencov, care a menționat că alegerile au fost monitorizate pe întreg parcursul zilei, nu doar la anumite ore.

Cifrele vorbesc de la sine. Cetățenii și-au arătat poziția civilă, ceea ce ne-a permis să rămânem la același nivel și să urmăm același curs”, a  declarat Zelencov.

În regiunea transnistreană, acolo unde au fost deschise 24 de secții de votare din totalul celor 27 deschise în R. Moldova, s-a putut vota inclusiv cu pașapoarte eliberate pe timpul Uniunii Sovietice.

6 029 de votanți la Chișinău, Bălți și Comrat

Cetățenii ruși din Chișinău au făcut cozi la singura secție de votare din capitală, deschisă pentru alegerile prezidențiale. Sute de oameni au fost nevoiți să stea în rând pentru a putea vota. Alte două secții de votare au fost deschise în orașele Bălți și Comrat.

Din cei 6 029 de votanți din orașele Chișinău, Bălți și Comrat, 5 740 (95,2%) și-au dat votul pentru Vladimir Putin. Pe al doilea loc, cu 2,55%, s-a plasat Pavel Grudinin, iar Vladimir Jirinovschii a obținut 0,9% din totalul voturilor, plasându-se, astfel, pe locul trei.

Ksenia Sobchak a obținut 37 de voturi în cele trei orașe, dintre care 30 la Chișinău, cinci la Bălți și două voturi la Comrat.

Cozi de zeci de metri la singura secție de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia deschisă la Chișinău, în incinta Centrului Rus de Știință și Cultură

Cu votul a 76,67% din alegători, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală a F. Ruse în urma procesării a 99% din procesele-verbale ale buletinelor de vot, președintele Federației Ruse pentru următorii șase ani va fi actualul președinte, Vladimir Putin. Prin rezultatele obținute, Putin înregistrează un record în cariera sa politică sub aspectul susținerii din partea alegătorilor – pentru acesta și-au dat votul 54,4 milioane de cetățeni ruși, cu 5,1 milioane mai mult decât în 2004, scrie Ria Novosti. Mai mult decât atât, pentru Putin și-au dat votul mai mulți cetățeni decât pentru ceilalați contracandidați, luați împreună și cei care nu s-au prezentat la urne.

Sursa: RIA Novosti

Pe locul doi, după rezultatele înregistrate în scrutin, se situează Pavel Grudinin, candidat pe listele Partidului Comunist din F. Rusă, cu 11,79%. Poziția trei este ocupată de liderul Partidului Liberal Democrat, Vladimir Jirinovski – 5,66%. Ksenia Sobchak, vedeta de televiziune, prezentată drept un candidat al societății civile, dar care a candidat din partea partidului Inițiativa Civică, a acumulat 1,67% din voturi.