Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Un fost ministru al Finanțelor…

Un fost ministru al Finanțelor explică, pe puncte, „ce nu-i așa cu creditul pentru Dodon și rectificarea bugetului de stat”

Veaceslav Negruţa, expert Transparency International Moldova

Veaceslav Negruță, fost ministru al Finanțelor în perioada 2009-2013 explică, într-un comentariu pentru ZdG, care sunt nuanțele care provoacă neîncredere în creditul de 200 de milioane de euro contractat de R. Moldova de la Federația Rusă.

Expertul economic precizează că „de fapt, acest credit pare a fi cea mai scumpă resursă creditară pe care R. Moldova o contractează în această perioadă. Resursele creditare aprobate de FMI în sumă de echivalent 235 miloane dolari SUA vor fi mai ieftine și pentru o perioadă de 30 ani. Iar resurse în euro puteau fi accesate de R. Moldova mai ieftin de la Bruxelles, dacă erau făcute și solicitările respective”, precizează expertul.

Vedeți, mai jos, comentariul integral semnat de Veaceslav Negruță.

„Președintele Dodon era gata șă danseze tănănica pe masa prezidențială doar pentru faptul că a fost semnat un acord de credit de către un funcționar de la Ministerul finanțelor din Federația Rusă (FR) și Ambasadorul lui Dodon la Moscova, Andrei Neguță. Nu există prea multe dubii că atât guvernul, cât și parlamentul lui Dodon, în regim de urgență, în zilele de după Paști vor aproba și vor ratifica acest acord atât de dorit de Dodon. Dar câtă bucurie și ce urmează să ne demonstreze Dodon atunci când și guvernul de la Moscova va aproba (nu e clar când) și Duma de stat va ratifica acest acord (Duma din cauza epidemiei nu funcționează). Între timp, Dodon va mai trimite câteva pocloane până înțelegerile lui cu Putin vor deveni realitate, iar resursele financiare vor intra în bugetul de stat. Deși, Dodon deja pe 17 aprilie a și enunțat precum că ar fi „primul suport financiar concret oferit din exterior țării noastre în această perioadă de criză”. Un alt fals în zi de vineri în săptămâna patimilor”, menționează Veaceslav Negruță.

Ce nu-i așa cu acest credit pentru Dodon, dacă e să comparăm cu declarațiile acestuia din decembrie 2019 încoace?

  1. Acordul de credit este pentru o sumă totală de 200 milioane euro. Nu pentru 500 milioane.
  2. Suma de 200 milioane nu este prima tranșă, ci suma totală.
  3. Creditul va fi oferit doar dacă nu vor exista datorii neachitate pentru credite față de FR sau față de băncile din FR oferite sub garanția de stat a FR sau asigurate de o societate pe acțiuni „Российское агенство по страхованию экспортных кредитов и инвестиций”. Mare atenție la această prevedere.
  4. Aceste 200 milioane sunt divizate în 2 tranșe prevăzute a fi debursate în 2020.
  5. Prima tranșă de 100 milioane va fi transferată în termen de până la 30 zile din ziua intrării în vigoare a Acordului de credit (adică după finalizarea procedurilor interne de aprobarea și ratificare a acordului, de guverne și, respectiv, de parlamente), dar nu înainte de semnarea unui alt acord tehnic și de efectuare a plăților.
  6. A doua tranșă de 100 milioane euro va fi acordată nu mai târziu decât 31 octombrie 2020. Evident, ținta creditului este rezultatul electoral al unui candidat la prezidențiale.
  7. Art. 3(3) prevede, cu abatere de la obiectul acordului de credit, angajamentul autorităților din R. Moldova de a acorda acces companiilor din FR la proceduri de achiziții de bunuri și servicii. De parcă până în prezent ar fi fost interzisă participarea. Această prevedere este mai largă și, de fapt, presupune aranjamente de achiziții publice (bunuri, servicii și lucrări) de la anumite companii din FR.
  8. Creditul va fi pentru 10 ani, iar începând cu 15 martie 2021 va începe achitarea acestuia o dată la fiecare jumătate de an (15 martie și 15 septembrie) în sume egale și în 20 de plăți separate.
  9. Rata dobânzii este de 2% anual la un credit în euro. De fapt, acest credit pare a fi cea mai scumpă resursă creditară pe care R. Moldova o contractează în această perioadă. Resursele creditare aprobate de FMI în sumă de 235 miloane dolari SUA vor fi mai ieftine și pentru o perioadă de 30 ani. Iar resurse în euro puteau fi accesate de R. Moldova mai ieftin de la Bruxelles, dacă erau făcute și solicitările respective.
  10. În cazul întârzierii cu 10 zile a plăților de rambursare și deservire a creditului, suma respectivă se consideră restantă și se va aplică o dobândă de 3% pentru perioada de întârziere (150% la rata inițială de 2%).
  11. Acordul se consideră intrat în vigoare din ziua recepționării prin canale diplomatice a confirmărilor despre realizarea procedurilor interne (aprobare și ratificare acordului). Deci, președintele Dodon iar a avut un fals-start și mai urmează câteva repetări pentru vizibilitate. A președintelui și a „spijinului real” care încă n-a ajuns”, precizează Veaceslav Negruță.

Deci, Dodon și-a tras un credit pentru această perioadă electorală, așa cum a promis încă la sfârșit de 2019. Doar că mai urmează niște proceduri până când vine primul euro de la FR. Acest credit din FR a fost inclus în bugetul 2020, când acest buget a fost adoptat în 2019, ca sursă de finanțare a unei părți din circa 5 miliarde din deficitul bugetar de 7,4 miliarde lei. La rectificarea bugetului 2020, Guvernul a anunțat majorarea deficitului bugetar de la 7,4 la 16,2 miliarde. Iar premierul a declarat că jumătate din acest deficit va fi acoperit din resursele creditare de la FMI și de la FR, adică peste 8 miliarde (4+4 miliarde de la fiecare). Dar, atenție: creditul rusesc déjà era inclus în finanțarea deficitului inițial de 7,4 miliarde. Majorarea la 16,2 ar necesita adițional 8,8 miliarde, dintre care peste 4 miliarde ar veni de la FMI zilele următoare. Și restul de unde? Că doar nu mai poate fi iar creditul rusesc, déjà inclus o dată, să mai fie iar desenat ca sursă de finanțare a deficitului. Privatizările? Să le vedem în cifre la nota explicativă care lipsește la rectificare, deocamdată. Că ar ieși dublă contabilitate. Iar Dodon ar putea avea amețeli de la atâtea pocloane pentru o singură promisiune. Cea rusească”, conchide Veaceslav Negruță.

„Acordul semnat la Moscova privind împrumutul de 200 milioane EURO este total în dezavantajul Republicii Moldova, mai exact chiar dăunător pentru Republica Moldova”, crede și expertul economic Dumitru Budianschi, de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.

Citiți și: Un expert economic spune „de ce împrumutul cu Federația Rusă NU trebuie aprobat în forma semnată. Este total în dezavantajul R. Moldova. Chiar dăunător”

Vineri, 17 aprilie, la o distanță de mai bine de patru luni de la anunțul că rușii vor oferi R. Moldova un credit de 500 de milioane de dolari, președintele Igor Dodon anunță că Ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguță, a semnat împreună cu conducerea ministerului de finanțe rus Acordul de creditare cu R. Moldova, care prevede acordarea unui credit în valoare de 200 milioane de euro.