Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Prevederile Acordului dintre Moldovagaz cu…

Prevederile Acordului dintre Moldovagaz cu Tiraspoltransgaz cu privire la furnizarea gazelor naturale către regiunea transnistreană

„Tariful la gazele naturale stabilit pentru cetățenii din dreapta Nistrului nu are nicio legătură cu datoria regiunii transnistrene față de compania SA Moldovagaz pentru gazele naturale livrate consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului”. Asta anunță președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz Vadim Ceban, care a publicat miercuri, 23 februarie, o parte din prevederile Acordului dintre Moldovagaz cu Tiraspoltransgaz cu privire la furnizarea gazelor naturale către regiunea transnistreană.

Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz nu a recunoscut niciodată datoria către Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană.

„După cum am promis, astăzi voi publica o serie de prevederi ale Acordului cu Tiraspoltransgaz SRL pentru a pune capăt speculațiilor apărute în spațiul public cu privire la datorii pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană. Înainte de aceasta, aș dori să subliniez următoarele:

  • Conform contractului dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom”, gazele naturale sunt furnizate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar regiunea transnistreană este parte integrantă a țării noastre;
  • Structura actuală a relaţiilor contractuale cu SAP „Gazprom” există încă de la formarea SA „Moldovagaz” în 1999;
  • Furnizarea de gaze către regiunea transnistreană nu este realizată direct de Moldovagaz SA, ci este condiționată de încheierea unui acord între SRL Tiraspoltransgaz și SA Moldovagaz;
  • Contractul specificat prevede termenii și condițiile de plată de către SRL „Tiraspoltransgaz” către SA „Moldovagaz”, precum și răspunderea pentru neîndeplinirea raporturilor contractuale; SA „Moldovagaz” furnizează gaz către SRL „Tiraspoltransgaz” la prețurile la care primește acest gaz de la SAP „Gazprom”;
  • Datoria SA „Moldovagaz” către SAP „Gazprom” pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană este egală cu datoria SRL „Tiraspoltransgaz” către SA „Moldovagaz”;
  • Conform termenilor Acordului dintre SA Moldovagaz și SAP Gazprom, în cazul în care SA Moldovagaz are o datorie pentru gaze furnizate de SRL Tiraspoltransgaz, părțile, în baza unui acord scris, vor lua măsuri pentru a transfera această datorie către SRL Tiraspoltransgaz. În acest sens, există acorduri scrise între părți, inclusiv la nivel guvernamental;
  • SA „Moldovagaz” nu a recunoscut niciodată datoria către „Gazprom” pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană, întrucât actualul contract prevede un mecanism de decontare a acestuia; Tariful pentru consumatorii finali ai malului drept al Republicii Moldova nu a inclus niciodată, nu include și nu va include sume de datorie pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană, existând un debitor pentru această datorie;
  • SA „Moldovagaz” nu a recunoscut niciodată datoria către „Gazprom” pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană, întrucât actualul contract prevede un mecanism de decontare a acestuia;
  • Diferența dintre prețul livrărilor de gaze către regiunea transnistreană și tarifele stabilite de autoritățile regiunii pentru consumatorii finali este datoria regiunii față de SRL Tiraspoltransgaz;
  • Problema datoriei pentru gazele furnizate consumatorilor din regiunea transnistreană este de natură pur comercială, a cărei soluție este posibilă pur politic și nu este de competența consiliului de administrație al SA Moldovagaz”, se menționează în mesajul postat de către Vadim Ceban.

La 22 februarie, președintele Consiliului de administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban anunța că datoria SRL „Tiraspoltransgaz” pentru furnizarea de gaze naturale către regiunea transnistreană nu este luată în considerare atunci când Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aprobă tariful final pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului.

Datoria regiunii transnistrene față de compania SA Moldovagaz a crescut cu 424 milioane de dolari în ultimele patru luni. În această perioadă, regiunii transnistrene i-au fost livrate circa 730 de milioane de metri cubi. Informația a fost confirmată anterior pentru Ziarul de Gardă de către președintele Consiliului de administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, care a menționat că, în prezent, datoria regiunii transnistrene față de SA Moldovagaz constituie circa șapte miliarde de dolari.