Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Mesajul viceprim-ministrului Spînu, după anuțul…

Mesajul viceprim-ministrului Spînu, după anuțul Gazprom cu privire la auditul datoriei Moldovagaz

Foto: Getty Images

Viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține că, deși partea moldovenească a informat Gazprom despre hotărârea Guvernului privind efectuarea auditului independent al datoriei Moldovagaz către Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, acționarul majoritar Gazprom, contrar înțelegerilor, „a convocat unilateral ședința Consiliului de Observatori pentru a aproba acte în vederea organizării auditului datoriilor”.

Viceprim-ministrul Spînu anunță că partea moldovenească a informat Gazprom cu privire la efectuarea auditului datoriei Moldovagaz față de Gazprom și că va discuta cu compania rusească pe marginea acestui subiect.

„Partea moldovenească înseamnă acționarul minoritar Republica Moldova. Așa am discutat la Sankt Petersburg și așa este menționat în punctului 5 din Protocolul negocierilor semnat de către părți în ziua de 29.10.2021 privind organizarea auditului independent al datoriilor SA Moldovagaz față de SAP Gazpom şi SRL Factoring-Finance. Respectiv, în baza Legii 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, Guvernul Republicii Moldova a aprobat hotărârea Guvernului din 29 decembrie 2021 privind efecturarea auditului independent al datoriilor. Agenția Proprietății Publice a fost împuternicită să efectueză procedurile necesare de selectare și organizare a procesului. Informațiile respective au fost aduse la cunoștință acționarului majoritar SAP Gazpom, care contrar înțelegerilor, a convocat unilateral o ședință a Consiliului de Observatori pentru aprobarea documentației de oraganizare a auditului datoriilor. În continuare, voi continua discuțiile cu SAP Gazpom pentru a depăși orice neînțelegeri în acest sens”, se menționează în mesajul postat de către viceprim-ministrul Spînu.

Reprezentanții Gazprom au emis marți, 8 februarie, un comunicat de presă în care anunță că ședința Consiliului de Supraveghere al SA „Moldovagaz” programată pentru 2 februarie, în cadrul căreia umau a fi discutate modul de auditare a datoriei Moldovagaz către Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, nu a avut loc din cauza absenței reprezentanților Guvernului Republicii Moldova.

Potrivit Gazprom, Consiliul de Supraveghere ar fi trebui să convină asupra abordărilor de auditare a datoriei companiei față de Grupul Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, prevăzute de Protocolul de negocieri privind soluționarea problemelor problematice din industria gazelor din 29 octombrie 2021.

La 27 ianuarie, Agenția Proprietății Publice (APP) anunța că a pregătit documentația de atribuire aferentă procedurii de achiziție publică privind achiziționarea serviciilor de audit a datoriei SA „Moldovagaz” față de SA „Gazprom” și SRL „Factoring Finance” pentru gazele livrate consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului.

Astfel, APP, în calitate de autoritate contractantă, va asigura, prin intermediul grupului de lucru creat, întregul proces de organizare și desfășurare a procedurii de achiziție publică a serviciului de audit.

Ministerul Finanțelor a fost delegat pentru a asigura alocarea mijloacelor financiare pentru achiziționarea serviciilor de audit din alocațiile prevăzute în fondul de rezervă a Guvernului.