Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   „Guvernul trebuie să restabilească încrederea…

„Guvernul trebuie să restabilească încrederea mediului de afaceri, dar și a partenerilor de dezvoltare”

Octavian Calmâc, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, a participat, astăzi, 3 februarie, la Forumul de afaceri moldo-român, desfășurat în cadrul Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2016.

Evenimentul a întrunit peste 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova, ai Camerelor de Comerț și Industrie din ambele țări și ai corpului diplomatic.

În cadrul Forumului, ministrul Economiei a ținut să mulțumească părții române pentru deschiderea pentru parteneriate durabile.

„Suntem determinați să continuăm vectorul european. Avem câteva provocări de depășit – restabilirea încrederii mediului de afaceri în Guvern, dar și a partenerilor de dezvoltare. Toți așteaptă de la autorități mai multe acțiuni prin reforme și hotărâre politică și vrem să recuperăm ce am pierdut în ultimii ani. De aceea, vom da mai multă viteză procesului decizional. Totodată, avem așteptări mari din partea României, în special pe domeniul investițiilor. În afară de faptul că România este cel mai mare partener comercial al țării noastre, ne dorim să devină și cel mai mare investitor”, a spus Octavian Calmâc.

La rândul său, președintele Camerei de Comerț și Industrie al României, Mihai Daraban, a trecut în revistă avantajele oferite de piața românească, dar și de cea a Uniunii Europene pentru companiile moldovenești, afirmând că rețeaua Camerelor de Comerț și Industrie a României este o platformă oportună de promovare și stabilire a parteneriatelor în diverse domenii.

Principalele obiective ale evenimentului au vizat consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale, promovarea exportului, crearea unor platforme de cooperare eficientă între reprezentanţii business-ului din ambele ţari.