Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ Guvernul și Fondul Monetar…

DOC Guvernul și Fondul Monetar Internațional au ajuns la un acord de finanțare. Chișinăul va beneficia de un nou instrument

Sursa: AFP Photo

Guvernul R. Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) au ajuns la un acord de finanțare. Finalizarea evaluării programului îi va permite R. Moldova să acceseze circa 92 de milioane de dolari până la sfârșitul acestui an. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a menționat în cadrul conferinței de presă după ședința Executivului că „acordul de finanțare este un alt semnal pozitiv pentru redresarea economică, pentru investitori și pentru afacerile din țara noastră”.

De asemenea, conform unui comunicat de presă emis de Guvern, R. Moldova va beneficia de un nou instrument: Mecanismul de finanțare pentru reziliență și durabilitate în valoare de 169 milioane de dolari pentru următoarele 22 luni.

Mai exact, autoritățile R. Moldova și experții FMI au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile necesare pentru finalizarea evaluării a patra a programului susținut de Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă.

Conducătoarea misiunii FMI Clara Mira a menționat că acest acord se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de directori executivi. Finalizarea evaluării programului îi va permite R Moldova să acceseze 70,95 milioane drepturi speciale de tragere (circa 92 milioane dolari). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului actual va constitui circa 461,3 milioane dolari, se arată într-un comunicat emis de FMI.

„Acesta va sprijini eforturile autorităților în abordarea provocărilor climatice, tranziția la energia verde și dezvoltarea durabilă.

Țara noastră a reușit să mențină o performanță general solidă, cu respectarea criteriilor de performanță cantitative și progrese semnificative în reformele structurale, în special în domeniul guvernării fiscale și supravegherii sectorului financiar. De asemenea, evaluarea FMI concluzionează că s-au întreprins măsuri pentru consolidarea instituțiilor anticorupție.

În același timp, instituțiile și-au îmbunătățit disciplina de executare a programelor de activitate și asta a contribuit la diminuarea impactului crizelor asupra creșterii economice”, potrivit Executivului de la Chișinăi.

În ceea ce privește politica fiscală, R Moldova a acordat prioritate măsurilor de sprijin pentru a face față impactului social și economic al războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, iar bugetul suplimentar din octombrie va contribui la menținerea deficitului fiscal în limitele convenite. 

Concluziile și decizia Fondului Monetar Internațional au fost anunțate după ce, în perioada 25 septembrie – 16 octombrie 2023, misiunea FMI, condusă de Clara Mira, a purtat discuții la Chișinău cu autoritățile R. Moldova.