Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Comisia Europeană va acorda sprijin…

Comisia Europeană va acorda sprijin financiar țării noastre pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie

Comisia Europeană va oferi sprijin financiar țării noastre pentru a atenua impactul socio-economic al creșterii prețurilor la energie. Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de miercuri, 6 iulie, avizul consultativ privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Acordul de finanțare dintre Guvernul R. Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de consolidare a statului și reziliență pentru Republica Moldova”.

Potrivit unei note informative a Legislativului, asistența financiară va fi utilizată pentru a consolida capacitatea Guvernului de a furniza servicii pentru cetățeni și a redresa securitatea energetică.

„Suportul bugetar oferit țării noastre constituie, în total, 135 de milioane de euro. Prima tranșă, de 60 de milioane, a fost debursată în luna decembrie a anului trecut, iar restul sumei urmează să fie debursată după îndeplinirea anumitor condiționalități”, anunță Parlamentul într-un comunicat.

Potrivit Acordului, Guvernul va trebui să consolideze capacitățile de a furniza servicii grupurilor vulnerabile, să mențină politici macroeconomice orientate spre stabilitate credibilă și să înregistreze progrese în ceea ce privește punerea la dispoziția publicului a informațiilor bugetare accesibile.

Pe 5 iulie, președinta Maia Sandu a declarat, în cadrul vizitei din Grecia, că „prețurile mari la energie și la produsele alimentare pun la încercare până și cele mai puternice democrații. E nevoie de soluții urgente pentru a opri creșterea galopantă a prețurilor, pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să aleagă între pâine și libertate”.

În luna mai a acestui an, Ziarul de Gardă a realizat o analiză a situației din R. Moldova în contextul majorării semnificative a prețurilor atât la produsele de baza, cât și la resursele energetice. Atunci, experții atenționau că prețurile vor crește în continuare: Lupta cu prețurile. Cauze, previziuni și recomandări pentru Guvern și cetățeni. De atunci, au fost majorate tarifele la energia electrică, gazele naturale, călătoria cu transportul public și altele.