Câte milioane vor fi alocate în Bugetul de Stat 2019 pentru proiectele Partidului Democrat

În Bugetul de stat pentru anul 2019 va fi prevăzut peste un miliard de lei pentru proiectele „Prima Casă”, „Drumuri bune pentru Moldova” și „Arena Chișinău”, proiecte anunțate de la tribuna Partidului Democrat.

În septembrie curent, Vladimir Plahotniuc anunța că partidul de la guvernare și-a pus drept scop ca în anul 2019 să construiască 2600 km de drum, adică cu 1000 km mai mult decât în anul 2018. Astfel, potrivit proiectul Bugetului de Stat pentru 2019, votat deja de deputați în primă lectură, doar pentru inițiativa „Dumuri bune pentru Moldova” vor fi alocate mijloace financiare în sumă de 950 milioane de lei.

„Aceasta este continuarea programului „Drumuri bune” care a fost inițiat anul curent. În anul 208 pentru acest program au fost alocate 80 milioane lei. Pentru anul viitor sunt alocate 950 milioane lei. Acesta e un program pe termen lung de reabilitare și renovare a drumurilor din R. Moldova”, a declarat ministrul finanțelor Octavian Armașu în plenul Parlamentului.

Bugetul de stat pentru anul 2019 include și mijloace financiare pentru programul „Prima casă”. Potrivit proiectului votat în primă lectură, pentru acest program se prevăd alocații în sumă de 80 milioane de lei, inclusiv 50 milioane pentru onorarea garanțiilor de stat în cadrul programului. Programul „Prima Casă” este o inițiativă lansată în mai 2017, prin care Guvernul garantează ca banca să poate oferi tuturor cetățenilor R. Moldova credit cu condiții mai avantajoase pentru procurarea locuințelor și reducerea migrației în rândul tinerilor.

100 de milioane de lei vor fi alocate și pentru proiectarea și construcția „Arenei Chișinău”. Banii vor fi alocați în calitate de aport în capitalul social al Societății cu Răspundere Limitată „Arena Națională. Acest proiect a fost anunțat de liderul partidului, Vladimir Plahotniuc, și prezentat de către finul său, Andrian Candu.

Bugetul de Stat pentru anul 2019 a fost votat în primă lectură pe 23 noimebrie. Acesta prevede venituri de 42,1 miliarde lei și cheltuieli de 47,6 miliarde lei. Totodată, se prognozează un deficit în sumă de 5,5 miliarde lei.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgtoaznic

    Apai Plaha, no fi prost sa grableaska cu amindoua minile cit mai mult pentru partidu lui, sub diverse motive de asa zise constructi, dupa care cele se darima,, cum o mai fost.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *