5 tone de alcool etilic adus din stânga Nistrului și vândut ilegal: Persoanele implicate au fost reținute în flagrant
O schemă de vânzare ilegală a 5 tone de alcool etilic, adus din stânga Nistrului, a fost deconspirată de către Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul subdiviziunilor teritoriale ale Poliției.
Cei cinci bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 58 de ani au fost reținuți chiar atunci când vindeau ilegal alcoolul, la marginea satului Hagimus din Căușeni. După reținerea acestora, întreaga cantitate de alcool din cele 21 de butoaie (fiecare cu o capacitate de 250 litri) a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizelor de specialitate.
Totodată, trei mijloace de transport cu care ar fi fost transportat alcoolul, precum și alte bunuri relevante pentru cauza penală, au fost indisponibilizate în vederea administrării probatoriului.
Poliția anunță că continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului, a identifica toate persoanele implicate și a documenta întregul lanț de aprovizionare și distribuție a alcoolului etilic introdus ilegal în țară.