Principală  —  Reporter Special  —  Abilitare   —   ABILITARE/ Accesul copiilor cu dizabilități…

ABILITARE Accesul copiilor cu dizabilități la taberele de odihnă: ce obligații au organizatorii și ce pot face părinții în caz de discriminare

Copiii cu dizabilități au dreptul să participe la tabere de odihnă și activități recreative în aceleași condiții ca și ceilalți copii, iar organizatorii sunt obligați să le asigure accesibilitatea și adaptările necesare. Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, atrage atenția că refuzul de a înscrie un copil doar din cauza dizabilității poate fi calificat ca discriminare și explică ce pot face părinții în astfel de situații.

În sezonul estival 2026, în Republica Moldova funcționează 31 de tabere de odihnă cu program staționar, iar autoritățile publice locale și instituțiile de învățământ organizează anual încă aproximativ 30–35 de tabere cu sejur de zi.

MEC precizează că „nu deține o evidență centralizată a taberelor clasificată după gradul de accesibilitate pentru copiii cu dizabilități”. Însă, potrivit proiectului noului Regulament de funcționare a taberelor de odihnă și a celor cu sejur de zi, copiii cu cerințe educaționale speciale au dreptul de a beneficia de condiții accesibile, iar taberele trebuie să promoveze incluziunea socială și respectarea drepturilor copilului. 

Taberele de odihnă și taberele cu sejur de zi sunt obligate să respecte prevederile legislației privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, accesibilitatea infrastructurii, protecția copilului și nediscriminarea. 

La autorizarea funcționării sunt verificate condițiile prevăzute de legislația din domeniul sănătății publice, securității antiincendiare, siguranței și protecției beneficiarilor. Totodată, proiectul noului Regulament prevede expres că de înlesniri la procurarea biletelor beneficiază și copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora”, precizează MEC.

Vasile Coroi: „Organizatorii taberelor au obligația de a respecta  principiile nediscriminării, egalității de șanse și interesului superior al copilului”

Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, subliniază că toți copiii, inclusiv cei cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale, au dreptul de a participa la activități de odihnă, recreere și viață culturală în condiții de egalitate. Acesta menționează că autoritățile au introdus măsuri pentru a facilita accesul copiilor cu dizabilități la tabere și servicii de odihnă. Potrivit acestuia, pentru vara 2026, o parte dintre biletele de odihnă sunt oferite gratuit, inclusiv pentru copiii cu dizabilități, iar în unele cazuri și pentru însoțitorii acestora, dacă este necesar. Și în municipiul Chișinău copiii cu dizabilități și cei cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de bilete gratuite, pentru reducerea barierelor financiare și asigurarea accesului egal la aceste servicii. 

Vasile Coroi subliniază că „organizatorii taberelor au obligația de a respecta  principiile nediscriminării, egalității de șanse și interesului superior al copilului”. Potrivit lui, aceștia  trebuie „să asigure copiilor cu dizabilități accesul, în condiții de egalitate cu ceilalți copii,  la activități recreative și de agrement, prin eliminarea barierelor de accesibilitate și  acordarea adaptărilor rezonabile necesare participării efective a acestora.” 

Aceste obligații includ, după caz, adaptarea infrastructurii și a condițiilor de cazare,  asigurarea unor căi de acces adecvate, a grupurilor sanitare accesibile, a mijloacelor de  orientare pentru copiii cu deficiențe de vedere, precum și adoptarea altor măsuri  individualizate care nu presupun un efort disproporționat sau nejustificat”, precizează acesta. 

Totodată, ombudsmanul precizează că refuzul de a înscrie un copil cu dizabilități poate fi considerat discriminare dacă are la bază doar dizabilitatea sau dacă organizatorii nu fac ajustările necesare pentru ca acel copil să poată participa. De asemenea, este discriminare dacă sunt păstrate barierele care împiedică participarea copilului la activități. „Un astfel de refuz poate constitui discriminare directă și încălca dreptul  copilului la participare în activități recreative, cu excepția situațiilor în care există o  justificare obiectivă, rezonabilă și proporțională.

Ce pot face părinții dacă unui copil îi este refuzat accesul la tabără 

Avocatul Poporului recomandă părinților, în cazul în care copilului îi este refuzat accesul la o tabără din cauza dizabilității ori nu sunt asigurate condiții de accesibilitate, să solicite mai întâi o explicație scrisă din partea organizatorilor. Aceștia pot cere clarificări privind motivele refuzului și măsurile care ar putea fi luate pentru a permite participarea copilului în condiții de egalitate cu ceilalți copii.

Totodată, părinții sunt îndemnați să solicite adaptări rezonabile și să păstreze toate dovezile relevante, cum ar fi cereri, răspunsuri sau corespondența purtată cu organizatorii.

Potrivit lui Vasile Coroi, în cazul în care situația nu este remediată, părinții pot sesiza următoarele instituții competente:  

  • Consiliul pentru Egalitate – autoritatea specializată în examinarea plângerilor  privind discriminarea, inclusiv discriminarea pe criteriul dizabilității, și refuzul acomodării rezonabile. Consiliul poate constata existența discriminării și poate  emite recomandări pentru înlăturarea acesteia; 
  • Ministerul Educației și Cercetării – în măsura în care tabăra este  coordonată de minister sau de structurile subordonate  acestuia ori se află  sub autoritatea lor; 
  • Autoritățile administrației publice locale – atunci când tabăra este organizată,  finanțată sau autorizată de acestea;
  • Instanța de judecată competentă – în cazul în care părinții urmăresc constatarea discriminării, anularea refuzului, obligarea autorităților responsabile să asigure  adaptările rezonabile  sau repararea prejudiciului cauzat. 

De asemenea, părinții pot apela și la Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, instituție care are rolul de a monitoriza respectarea drepturilor copiilor la nivel național.

Ombudsmanul precizează că până în prezent nu au fost înregistrate plângeri ori sesizări privind limitarea accesului copiilor cu dizabilități la taberele de vară. Totuși, acesta menționează că lipsa sesizărilor nu exclude existența unor situații individuale care nu au fost raportate. 

Incluziunea copiilor cu dizabilități în activitățile de recreere și odihnă  constituie o obligație juridică pozitivă ce revine statului și tuturor actorilor implicați în  organizarea serviciilor destinate copiilor. Orice eventuală restrângere a acestui drept  trebuie să fie excepțională, justificată în mod obiectiv și compatibilă cu principiul  interesului superior al copilului”, subliniază Vasile Coroi.

Referitor la datele statistice privind numărul copiilor cu dizabilități care participă anual la taberele de odihnă și la taberele cu sejur de zi, Ministerul Educației și Cercetării menționează că instituția colectează anual informații privind numărul total al copiilor care beneficiază de servicii de odihnă și întremare a sănătății în taberele din țară. Cu toate acestea, nu există în prezent o evidență separată a copiilor cu dizabilități care beneficiază de aceste servicii. 

Acest material a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF „Învăț Limbajul Acceptării”, implementat de AO „Prietena mea”, cu susținerea financiară a Marii Britanii.