Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Rezultatele sesiunii suplimentare la examenele…

Rezultatele sesiunii suplimentare la examenele de gimnaziu au fost publicate. Unde pot fi consultate notele și până când pot fi depuse contestațiile

Sursă foto: scoala9.ro

Elevii care au susținut examenele naționale de absolvire a gimnaziului în sesiunea suplimentară își pot afla, luni, 20 iulie, rezultatele. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), notele și testele verificate pot fi consultate atât la centrele de examen, cât și pe platforma https://o9est.md.

Pe parcursul zilei, în intervalul orar 09:00 – 18:00, elevii care nu sunt de acord cu rezultatele obținute pot depune contestații la centrele la care au scris probele de examen.

La sesiunea suplimentară s-au înscris 8 395 de elevi care nu au promovat una sau mai multe probe de examen sau care, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază, notează MEC. 

Dintre aceștia: 

  • 7 438 de elevi s-au înscris la proba de matematică – 1 857 de elevi (sau circa 25%) au promovat;
  • 1 597 de elevi – la istoria românilor și universală – 987 de elevi (sau 61,80%) au promovat;
  • 1 195 de elevi – la limba și literatura română – 646 de elevi (sau 54,05%) au promovat;
  • 257 de elevi – la limba și literatura rusă – 140 de elevi (sau 54,47%) au promovat;
  • 1 313 de elevi – la limba și literatura română (alolingvi) – 387 de elevi (sau 29,47%) au promovat.

„Astfel, în urma desfășurării sesiunii suplimentare, ratele de promovare pentru candidații care au participat la probele scrise pentru fiecare proba de examen sunt următoarele: matematica – 81,78%, istoria românilor și universală – 97,93%, limba și literatura română – 97,76%, limba și literatura rusă – 97,79%, limba și literatura română alolingvi – 86,51%”, arată statistica MEC.

Totodată, în sesiunea suplimentară 34 candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă. Conform MEC, 23 de cazuri au fost la matematică, 8 – la limba și literatura română alolingvi, 2 – la istoria românilor și universală și un caz la limba și literatura rusă.

Pe parcursul zilei de 20 iulie 2026, în intervalul orar 09:00 – 18:00, elevii care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cerere de examinare a contestației la centrele de examen la care au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 21-25 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe data de 27 iulie 2026.

În perioada 11-14 august va fi organizată sesiunea suplimentară pentru elevii care nu au promovat examenele în sesiunea desfășurată în lunile iunie și iulie.

Elevii își pot vizualiza testele verificate și notele pe care le-au obținut prin intermediul platformei https://o9est.md. Datele de acces la platformă sunt individuale și au fost oferite fiecărui candidat prin intermediul instituțiilor de învățământ în care aceștia și-a făcut studiile.