Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Concursul PLURAL+ MOLDOVA 2015

Concursul PLURAL+ MOLDOVA 2015

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Misiunea în R. Moldova, anunță cea de-a șaptea ediție a concursului foto și video pentru tineri PLURAL+ MOLDOVA 2015.

Concursul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 9-25 de ani și are ca obiectiv principal să permită tinerilor să împărtășească viziunile lor asupra migrației și diversității, dat fiind faptul că ei sunt cei mai buni promotori ai toleranței ți integrării.

Participanții sunt invitați să accelereze schimbarea prin intermediul creației lor: filme cu durata de până la 5 minute sau fotografii despre migrație, diversitate și incluziunea socială. Data limită pentru depunerea dosarelor este 20 noiembrie 2015. Câștigătorii vor fi anunțați și premiați în cadrul Galei de premiere, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Migraților, 18 decembrie 2015.

Formularele de aplicare pot fi găsite pe pagina oficială a OIM în R. Moldova. Pentru informatii suplimentare despre concurs, nu ezitați să o contactați pe Viorica Olaru, volaru@iom.int, + 3 73 (22) 23 29 40/41.