Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Șeful serviciului de patrulare din…

Șeful serviciului de patrulare din Comrat, filmat în timp ce-și agresa verbal și fizic fosta soție. Polițiștii aflați la fața locului nu au intervenit? Precizările IGP

Sursa video: Facebook/Sv Ps

În mediul online au apărut niște imagini video în care se vede cum șeful serviciului de patrulare din Comrat își agresează verbal și fizic fosta soție, în timp ce doi polțiști stăteau alături, fără a interveni. Pentru ZdG, purtătoarea de cuvânt a IGP, Diana Fetco, a precizat că pe caz a fost pornit un proces penal, iar poliția și procuratura documentează cazul.

În imagini se aude cum bărbatul folosește un limbaj licențios la adresa soției, iar ulterior o împinge și îi aruncă telefonul.

Cazul a avut loc în noiembrie 2025, însă instituțiile statului au fost sesizate abia acum, spune Diana Fetco de la IGP.

„La moment sunt întreprinse toate acțiunile de stabilire a tuturor circumstanțelor cazului. Cu privire la acțiunile sau inacțiunile altor oameni ai legii prezenți la incident, la fel se documentează de către subdiviziunile specializate ale Poliției”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit surselor ZdG, în prezent șeful serviciului de patrulare din Comrat este în concediu paternal.