Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Șeful Pentagonului ar putea fi…

Șeful Pentagonului ar putea fi acuzat de crimă de război. Armata SUA a ucis doi presupuși traficanți de droguri aflați pe o navă din Venezuela, după ce au supraviețuit unui prim atac

Președintele Donald Trump și secretarul Apărării, Pete Hegseth, în timpul ședinței cabinetului de miniștri la Casa Albă, 26 februarie 2025. Andrew Harnik / Getty Images/ Hromadske

Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, ar putea fi acuzat de crimă de război. Armata SUA a bombardat o navă din Venezuela, care se presupune că ar fi transportat cocaină. Doi presupuși traficanți au supraviețuit primului atac, după care armata SUA a tras din nou asupra resturilor epavei, deși cei doi presupuși traficanți nu erau în măsură să mai ceară ajutor sau să transporte cocaina, scrie CNN.

Amiralul Frank „Mitch” Bradley, comandantul operațional în momentul atacului din 2 septembrie asupra unei nave despre care se presupune că transporta cocaină din Venezuela în SUA, a mărturisit în fața Congresului SUA că, după atacul principal, în care ambarcațiunea a fost lovită de două rachete americane, două persoane au supraviețuit pe o bucată din epavă, aflându-șe acolo timp de o oră și 41 de minute.

CNN scire că în acest interval de timp, Bradley și restul centrului american de comandă militară au discutat ce să facă, iar în final s-a decis lansarea altor două rachete, care i-a ucis pe cei doi. Amiralul a mărturisit că cei doi supraviețuitori ai atacului inițial nu mai erau în măsură să cheme ajutoare, dar și că o parte a navei a rămas la suprafață și, ipotetic, aceasta ar fi putut să mai conțină cocaină care ar fi putut fi traficată.

Sursa citată scrie că uciderea naufragiaților este considerată chiar de regulamentele Pentagonului ca fiind o crimă de război, iar dacă presupușii traficanți nu mai aveau posibilitatea să ceară ajutor, recuperarea drogurilor și continuarea transportului acestora către SUA era imposibilă. Deși democrații din Congres au vorbit încă din septembrie despre o posibilă crimă de război, audierea lui Bradley (cu ușile închese) riscă să producă fracturi și între republicani, potrivit CNN.

Presa americană a aflat că secretarul Apărării, Pete Hegseth, i-ar fi ordonat verbal amiralului Bradley să execute cel de-al doilea atac, în care au fost omorâți traficanții naufragiați. Deși parlamentarii au declarat că amiralul le-a spus că Hegseth nu a emis un ordin „de a-i ucide pe toți”, acesta precizase înainte de începerea misiunii că atacurile ar trebui să fie letale. Încă nu este clară implicarea șefului Pentagonului în decizia de a bombarda a doua oară epava cu cei doi supraviețuitori, scrie CNN.

Într-o poziție directă față de această chestiune, echipa editorială de la Financial Times scrie că „dacă Hegseth este absolvit de o vină directă privind ordonarea atacului secundar, care a ucis cei doi supraviețuitori, există suficiente motive pentru a afirma că toate aceste atacuri americane sunt ilegale. Scurgerile de informații despre conduita sa pare a proveni din interiorul Pentagonului. Militarii sunt instruiți să nu respecte ordinele ilegale, iar asta arată că moralul lor este la cel mai scăzut nivel posibil. Sunt șanse mari ca Hegseth să scape de responsabilitate pentru atacurile din Caraibe. Dar el și-a arătat că nu are caracter pentru a ocupa funcția, încă mult mai devreme. În martie, Hegseth a dezvăluit informații extrem de clasificate despre un atac iminent asupra Yemenului într-un chat de pe aplicația Signal, ceea ce dezvăluise deja judecata precară a acestuia. Chiar și Trump ar trebui să vadă că este o nebunie să păstrezi un om ca el într-un rol atât de important”, scrie Financial Times.

Începând din 2 septembrie, armata americană a efectuat peste 20 de atacuri asupra unor ambarcațiuni pe care le-a considerat a fi „conduse de narcoteroriști”, ucigând cel puțin 87 de persoane, fără a aduce dovezi concrete în acest sens. O gamă largă de experți juridici susțin că această campanie militară din Caraibe, purtată în ape internaționale, este probabil ilegală, scrie CNN.