Principală  —  IMPORTANTE   —   Șefa statului, întrevedere cu președintele…

Șefa statului, întrevedere cu președintele „Eurojust”. Ce a discutat Maia Sandu cu Ladislav Hamran

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere, astăzi, 9 aprilie, cu Ladislav Hamran, președintele „Eurojust”, instituție UE care oferă suport și schimb de informații procurorilor și judecătorilor din statele membre UE și statele terțe pentru investigarea infracțiunilor transfrontaliere.

Interlocutorii au discutat despre intensificarea cooperării judiciare operaționale cu „Eurojust” și statele membre ale UE – un element important în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Șefa statului a subliniat faptul că o mai bună cooperare cu instituțiile europene va contribui la combaterea mai eficientă a crimelor transfrontaliere și la intensificarea luptei împotriva crimei organizate și a accentuat rolul echipelor comune de investigații cu participarea procurorilor din Republica Moldova.

Tot astăzi și procurorul general interimar a avut o întrevedere cu Ladislav Hamran.

„Ladislav Hamran a subliniat că, colaborarea dintre Procuratura Republicii Moldova și Eurojust, nu este doar o obligație, ci o relație de parteneriat, iar orice necesitate legată de facilitarea procesului de acordare a asistenței juridice internaționale în cauzele investigate poate fi adresată Agenției pentru examinare. Hamran a reiterat disponibilitatea Eurojust de a oferi suport și expertiză continuă, menționând și posibilitățile de asistență financiară care poate fi acordată, în cadrul cooperării, de Secretariatul Echipelor Comune de Investigații”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Eurojust, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală, este un centru unic cu sediul la Haga, Țările de Jos, unde autoritățile judiciare naționale conlucrează îndeaproape pentru a combate cazuri grave de criminalitate transfrontalieră organizată. Rolul Eurojust este de a contribui la transformarea Europei într-un loc mai sigur, coordonând activitatea autorităților naționale – din statele membre ale UE, precum și din statele terțe – în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de criminalitate transfrontalieră.