Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Șase moldoveni, înșelați cu aproape…

Șase moldoveni, înșelați cu aproape jumătate de milion de lei: li s-au promis locuri de muncă și salarii mari. Inculpatul a fost condamnat la închisoare

Sursa: Digi24/Imagine simbol

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, originar din raionul Cimișlia, a fost condamnat, pentru muncă forțată, la 7 ani de închisoare, cu executarea într-un penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de gestionare a unei întreprinderi, instituții sau organizații pe un termen de 3 ani, anunță Procuratura Generală într-un comunicat.

Potrivit probelor administrate, în perioada 2014 – 2015, inculpatul administra o firmă de transport de mărfuri amplasată în regiunea Moscova, Federația Rusă. Acesta a recrutat, a indus și a menținut în eroare șase cetățeni ai R. Moldova – cinci bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 65 de ani și o femeie în vârstă de 33 de ani – aflați în căutarea unui loc de muncă, promițându-le condiții legale de angajare, încheierea contractelor individuale de muncă și salarii lunare cuprinse între 50 000 și 90 000 de ruble rusești, în dependență de poziția ocupată.

Astfel, cei cinci bărbați au activat în calitate de șoferi de camioane și lăcătuși auto, iar femeia, soția unuia dintre aceștia, a fost angajată în calitate de dispecer și coordona activitatea de transport.

În realitate totuși, contractele individuale de muncă nu au fost încheiate.

„După ce a câștigat încrederea victimelor prin achitarea parțială a salariilor în primele luni de activitate, inculpatul a început să invoce lipsa mijloacelor financiare și a încetat să-și onoreze obligațiile salariale. Persoanele vătămate au prestat muncă pe perioade cuprinse între aproximativ o lună și cinci luni, în unele cazuri fără zile de odihnă corespunzătoare, fiind remunerate doar parțial sau, în unele situații, deloc”, precizează Procuratura Generală.

Deși inculpatul le datora victimelor sume cuprinse între aproximativ 70 000 și 470 000 de ruble rusești pentru munca prestată, acestea au primit doar plăți parțiale, care variau între 10 000 și 200 000 de ruble. Una dintre victime nu a primit niciun salariu, ci doar suma de 2 000 de ruble pentru cheltuielile de întoarcere în R. Moldova.

„Pentru a le determina să continue activitatea, inculpatul le promitea în mod repetat că restanțele salariale vor fi achitate ulterior sau transferate după revenirea acestora în Republica Moldova. În baza acestor promisiuni, unele victime au continuat să muncească în speranța recuperării banilor, însă obligațiile asumate de inculpat nu au fost respectate”, explică Procuratura Generală.

Prejudiciul material total a fost estimat la 1 312 000 de ruble rusești, echivalentul aproximativ al sumei de 448 761 de lei.

În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut parțial vina, susținând că nu a constrâns nicio persoană să muncească împotriva voinței sale. Totodată, a susținut că plățile pentru activitatea desfășurată au fost efectuate, iar eventualele neînțelegeri dintre părți au fost generate de dificultățile financiare și problemele în activitatea firmei.