Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Salvatorii au intervenit în 14…

Salvatorii au intervenit în 14 cazuri pentru a salva persoane blocate în lifturi, în urma întreruperii energiei electrice din capitală

Sursa: vervost.de

În urma întreruperii masive de curent electric înregistrate pe teritoriul R. Moldova, în dimineața zilei de 31 ianuarie, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pentru acordarea ajutorului mai multor persoane rămase blocate în ascensoarele blocurilor de locuit din capitală.

Pe parcursul zilei, angajații IGSU și reprezentanții Î.M.S. „LIFTSERVICE” au efectuat 14 intervenții de deblocare a ascensoarelor în toate sectoarele municipiului Chișinău. Intervențiile au fost realizate atât de către angajații IGSU, cât și de către reprezentanții serviciului specializat de întreținere a ascensoarelor, unele misiuni fiind efectuate în comun.

„Astfel, salvatorii au deblocat o femeie în vârstă de 77 de ani, blocată în ascensor între etajele 3 și 4 ale unui bloc de locuit. Femeia nu a avut de suferit.

De asemenea, o femeie de 45 de ani și un bărbat de 44 de ani au fost deblocați de salvatorii IGSU, cu asistența reprezentanților Lift Service.. Persoanele nu au avut de suferit.

În urma intervențiilor, în total 16 persoane au fost deblocate, toate fiind în afara oricărui pericol”, transmite IGSU.

Potrivit datelor, 7 intervenții au fost efectuate de către angajații IGSU, 6 intervenții au fost realizate de către reprezentanții Lift Service, iar o intervenție a fost efectuată în comun de către angajații IGSU și reprezentanții Lift Service.