Rusia a încercat să atace cu drone avionul lui Volodimir Zelenski de două ori în ultimele săptămâni, declară președintele Ucrainei
Rusia a vizat avionul în care se afla președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de două ori în ultimele săptămâni, a declarat Zelenski într-un interviu exclusiv acordat pe 15 septembrie pentru CBS News.
„În Moldova, avionul meu prezidențial era acolo și de aceea au atacat Moldova. Când ne-am întors acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru”, a spus Zelenski.
Prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store a declarat anterior că avionul lui Zelenski a fost „aproape lovit” de o dronă în spațiul aerian moldovenesc în timp ce liderul ucrainean decola în drum spre Oslo pentru o vizită pe 9 septembrie, adăugând: „Aceasta este realitatea în care trăiește.”
ZdG a scris că Guvernul R. Moldova a venit cu o reacție în urma declarațiilor făcute de premierul norvegian și susține că avionul în care era Zelenski „era programat să decoleze mai devreme, însă a decolat cu întârziere din cauza dronei rusești, la fel ca celelalte avioane”.
Liderul ucrainean a declarat pentru CBS News că una sau două drone au intrat și ele în spațiul aerian moldovenesc în timpul călătoriei sale de întoarcere în Ucraina, câteva zile mai târziu – un incident care nu a fost raportat anterior.
Oficialii ucraineni au declarat ulterior că toți membrii delegației prezidențiale erau în siguranță și nu era clar la momentul respectiv dacă incidentul a fost intenționat. Zelenski a mai declarat că acesta a făcut parte dintr-o strategie rusească de a-l intimida pe el și pe alți lideri străini.
Duminică, 13 septembrie, o dronă rusească a lovit un tren de pasageri care transporta demnitari străini aflați în vizită în Ucraina, inclusiv înalți oficiali europeni și fostul director al CIA, David Petraeus, forțându-i să evacueze în apropierea graniței cu Polonia.
„Poate că nu știau că unii americani fuseseră acolo sau poate, dimpotrivă, știau, pentru că nu am încredere în ei. Cred că știau. De aceea, europeni, americani, marea delegație fuseseră în acest tren și au atacat”, a declarat Zelenski pentru CBS News.
În ultimele luni, dronele neidentificate – unele urmărite până în Rusia – au intrat din ce în ce mai mult în spațiul aerian european. Pe 15 septembrie, avioane de vânătoare NATO au doborât pentru prima dată o dronă în spațiul aerian lituanian, potrivit Associated Press, citând oficiali militari lituanieni.
O dronă, venită din direcția Ucrainei, a survolat spațiul aerian al R. Moldova pentru aproape 20 de minute marți
Un aparat de zbor fără pilot, venit din direcția Ucrainei, a fost detectat marți, 8 septembrie, la ora 16:20, de sistemele de supraveghere aeriană ale Armatei Naționale, a anunțat Ministerul Apărării. Acesta ar fi ajuns până în raionul Ungheni, unde ar fi intrat în spațiul aerian al României.
Potrivit datelor preliminare, aparatul de zbor, de tip Shahed, a pătruns în spațiul aerian național din direcția localității Slavianorebca, Ucraina, deplasându-se spre Bender, prin sectorul transnistrean al R. Moldova.
La ora 16:30, spațiul aerian din zona centrală a țării a fost restricționat temporar. Ulterior, după ce aparatul de zbor a părăsit teritoriul Republicii Moldova, spațiul aerian a fost redeschis.